FacebookTwitterLinkedIn

Forbes România invită reprezentanții mediului privat de afaceri la o dezbatere despre provocările economice actuale. Într-un moment marcat de incertitudine, tensiuni geopolitice și schimbări rapide ale pieței, discutăm cât de pregătită este România pentru o posibilă criză economică.

Horia Cardoș, Fondator & CEO Agroland Group

Forbes România: Simțiți deja semnele unei încetiniri economice în domeniul în care activați?

Horia Cardoș: Da, însă impactul nu este același în cazul tuturor diviziilor. În retail, vedem deja efectele unui consum mai prudent. Datele INS arată că, în primul trimestru din 2026, comerțul cu amănuntul a scăzut cu 5%, iar segmentul produselor nealimentare cu 8,3%, cea mai puternică contracție din afara perioadei pandemice. În acest context, este firesc ca și piața în care activăm să resimtă presiunea.

Interesant este însă că această perioadă a evidențiat diferențele dintre formatele noastre de magazine. Rețeaua tradițională a evoluat în linie cu piața, în timp ce magazinele Agroland MEGA au continuat să crească, cu un avans de 16% al vânzărilor și de 14% al numărului de clienți. Acest lucru ne confirmă că investițiile realizate în dezvoltarea formatului MEGA și în îmbunătățirea experienței de cumpărare răspund unei nevoi reale a consumatorilor, chiar și într-un context economic dificil.

Celelalte divizii au avut o evoluție foarte bună. Divizia Food a înregistrat o creștere puternică, susținută atât de extinderea capacităților de producție de la Mihăilești, cât și de cererea ridicată pentru ouă la nivel european.

În Agribusiness, provocările rămân legate de presiunea asupra fermierilor cultivatori de cereale, însă prețurile competitive ale materiilor prime susțin activitatea de producție a furajelor și contribuie la competitivitatea întregului lanț.

Per ansamblu, această perioadă confirmă că reziliența nu vine dintr-un singur business, ci din diversificare și integrare. Am construit în timp un model în care Retailul, Food și Agribusiness-ul se completează și reacționează diferit la ciclurile economice. Astfel, atunci când un segment este afectat de contextul macroeconomic, celelalte pot susține creșterea grupului și ne permit să continuăm investițiile și dezvoltarea pe termen lung.

Forbes România: Care considerați că sunt principalele riscuri pentru economia României în următoarele 12–24 de luni?

Horia Cardoș: Din perspectiva noastră, cele mai importante riscuri sunt legate de încetinirea consumului, de impredictibilitatea fiscală și de presiunea pe costurile de finanțare, toate acestea influențând apetitul companiilor pentru investiții. În același timp, România continuă să se confrunte cu un deficit comercial ridicat în sectorul agroalimentar și cu o dependență semnificativă de importuri pentru produse pe care le-ar putea produce local.

Cred că această vulnerabilitate trebuie privită însă și ca o oportunitate. România are resursele necesare pentru a produce mai multă valoare adăugată în țară, însă acest lucru presupune investiții susținute în integrarea lanțurilor de producție, în procesare și în infrastructură. Cu cât exportăm mai puțină materie primă și producem mai multe alimente finite în România, cu atât economia devine mai rezilientă în fața șocurilor externe.

În agricultură, provocările rămân legate și de volatilitatea prețurilor materiilor prime și de efectele schimbărilor climatice asupra producției. Tocmai de aceea, considerăm că modelul integrat, care combină producția, procesarea și distribuția, reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități de a reduce expunerea la aceste riscuri și de a construi afaceri sustenabile pe termen lung.

Forbes România: Ce diferențiază această posibilă criză de cele anterioare, din perspectiva unui antreprenor?

Horia Cardoș: Principala diferență față de crizele anterioare este că nu mai vorbim despre un șoc singular, cu un început și un sfârșit clar, ci despre suprapunerea mai multor factori de incertitudine.

În ultimii ani, companiile au trecut aproape fără pauză de la pandemie, la inflație, la creșterea costurilor, tensiuni geopolitice și schimbări fiscale. În acest context, volatilitatea a devenit o normalitate.

Provocarea unui antreprenor nu mai este doar să gestioneze o perioadă dificilă, este să construiască o companie capabilă să performeze într-un mediu în care schimbarea este permanentă.

Asta înseamnă să ai un model de business solid, să investești în eficiență, să controlezi o parte cât mai mare din lanțul valoric și să ai disciplina financiară necesară pentru a continua dezvoltarea chiar și atunci când piața încetinește.

Din această perspectivă, noi nu ne-am schimbat strategia în perioadele dificile. Am continuat să investim în producție și în dezvoltarea rețelei Agroland MEGA, pentru că astfel de investiții construiesc avantaj competitiv pe termen lung.

Forbes România: Ce ajustări strategice ați făcut sau luați în calcul pentru a rămâne competitivi?

Horia Cardoș: Strategia noastră nu s-a schimbat odată cu contextul economic. În ultimii ani am investit în integrarea verticală a businessului, iar astăzi vedem beneficiile acestui model. Dezvoltăm în paralel retailul, producția de ouă și agribusiness-ul, astfel încât fiecare divizie să contribuie la stabilitatea și competitivitatea grupului.

În retail, continuăm să extindem formatul Agroland MEGA, care și-a demonstrat reziliența și într-o perioadă în care consumul este sub presiune. Rezultatele din primul trimestru, cu o creștere de 16% a vânzărilor în magazinele MEGA, ne confirmă că investițiile în magazine mai mari, cu o ofertă diversificată și o experiență de cumpărare superioară, răspund foarte bine cerințelor pieței.

Continuăm de asemenea investițiile în platforma avicolă de la Mihăilești, care reprezintă principalul motor de creștere al diviziei Food. Obiectivul nostru este să producem tot mai mult în România și să reducem dependența de importuri, într-o piață în care cererea rămâne solidă.

Dincolo de investiții, cred că unul dintre cele mai importante avantaje competitive este capacitatea de a aloca eficient capitalul și de a lua decizii cu perspectivă pe termen lung. În perioade de incertitudine este tentant să amâni investițiile, însă experiența ne arată că tocmai astfel de momente creează oportunități pentru companiile care au o strategie clară și resursele necesare pentru a o implementa.

Forbes România: Cât de importantă este flexibilitatea operațională într-o perioadă de instabilitate?

Horia Cardoș: Flexibilitatea operațională este esențială, însă nu trebuie confundată cu schimbarea permanentă a direcției. În perioade de instabilitate, companiile care performează sunt cele care au o strategie clară, dar suficientă flexibilitate pentru a-și adapta ritmul de execuție, alocarea resurselor și prioritățile în funcție de evoluția pieței.

În cazul nostru, această flexibilitate vine din structura integrată a grupului. Activăm în trei linii de business – Retail, Food și Agribusiness – care reacționează diferit la ciclurile economice. În timp ce retailul poate resimți mai rapid o scădere a consumului, divizia Food beneficiază de o cerere mai stabilă, iar integrarea dintre aceste activități ne oferă mai mult control asupra costurilor și o capacitate mai bună de a răspunde schimbărilor din piață.

Forbes România: Investiți mai mult în eficiență, inovație sau conservarea resurselor?

Horia Cardoș: În contextul actual, eficiența, inovația și utilizarea responsabilă a resurselor merg împreună și fac parte din aceeași strategie de dezvoltare. În cazul Agroland, cea mai mare parte a investițiilor este orientată către proiecte care cresc eficiența operațională și generează valoare pe termen lung. Extinderea platformei avicole de la Mihăilești, dezvoltarea capacităților de procesare și modernizarea rețelei Agroland MEGA sunt investiții care ne permit să producem mai eficient și să avem un control mai bun asupra întregului lanț valoric.

În același timp, investim în integrarea și modernizarea operațiunilor din toate cele trei divizii ale grupului. În perioade de incertitudine economică, adevăratul avantaj competitiv vine din investiții care îți fac compania mai eficientă și mai rezilientă. Acesta este și motivul pentru care am continuat să investim, chiar și într-un context în care multe companii preferă să amâne proiectele de dezvoltare. Noi privim aceste investiții ca pe un element esențial al competitivității pe termen lung.

Cred că un business puternic se construiește prin consecvență, disciplină și capacitatea de a transforma oportunitățile în rezultate concrete.

(1 iulie 2026)

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.