FacebookTwitterLinkedIn

Clienții din Germania trebuie să introducă seria de șasiu pe website-ul companiei pentru a verifica dacă mașina este afectată. Serviciul va fi valabil în întreaga lume începând cu săptămâna viitoare, au anunțat reprezentanții Audi într-un comunicat de presă. Aceștia au mai declarat că „modelele afectate continuă să fie sigure, iar șoferii pot circula în continuare cu ele”.

La începutul săptămânii, purtătorii de cuvânt ai companiei au declarat că, la nivel global, aproximativ 2,1 milioane de mașini sunt prevăzute cu softul care păcălește testele de emisie, din care 2 milioane sunt prezente numai în Europa.

Guvernul german a impus grupului Volkswagen ca până în data de 7 octombrie să prezinte o soluție pentru mașinile afectate, iar autoritățile de reglementare internaționale vor impune teste de emisie mai stricte pentru mașinile cu motoare diesel.

VEZI CINE A DECLANȘAT SCANDALUL VOLKSWAGEN