Investitori din Republica Moldova își extind și consolidează rapid afacerile în România, fiind atrași de oportunitățile oferite de o piață stabilă și de accesul la Uniunea Europeană. Ce urmează?
România reprezintă principalul partener economic al Republicii Moldova, mai mult de o treime din exporturile moldovenești fiind direcționate către România, în timp ce 15% din importuri provin din această țară.
În Republica Moldova activează aproximativ 1.500 de companii românești, care însumează 12.000 de angajați și generează o cifră de afaceri de peste un miliard de euro.
Pe de altă parte, în România operează mai mult de 17.000 de firme cu capital moldovenesc, care au în total, potrivit datelor disponibile, 22.000 de angajați și afaceri cumulate de câteva miliarde de euro.
Ce îi determină pe antreprenorii din Republica Moldova să treacă Prutul? În primul rând, România beneficiază de un cadru legislativ mai stabil și de o infrastructură mai dezvoltată, incluzând rețele logistice, energie și digitalizare, susțin consultanții. „În 2023, investițiile străine directe în România au atins un record de peste 11 miliarde de euro, semnalând atractivitatea mediului de afaceri local”, spune Inga Țîgai – Tax Partner, Head of Tax & Legal Technology, KPMG în România. Ea consideră că, pe termen lung, România poate deveni un centru regional pentru antreprenorii moldoveni în sectoare emergente precum IT, energie regenerabilă, agritech, producție alimentară sau e-commerce. Orașe precum Cluj-Napoca, Iași și București dispun de ecosisteme inovatoare, sprijinite atât de guvern, cât și de mediul privat.
Chiar și așa, în clasamentul pe țări de rezidență a investitorilor în societăți cu participare străină la capitalul social, la data de 31 decembrie 2024, Moldova se clasa pe locul 34, cu o valoare totală a capitalului subscris de circa 79 de milioane de euro, potrivit datelor Registrului Comerțului.
Există însă o explicație pentru această situație: o bună parte dintre firmele deținute și dezvoltate de antreprenori din Republica Moldova nu sunt incluse în această statistică deoarece oamenii de afaceri dețin și cetățenie română. Este, astfel, de așteptat ca locul ocupat de capitalul subscris de antreprenorii originari din Republica Moldova să fie mult mai sus, chiar dacă nu se poate ridica la nivelul capitalului subscris până la finalul anului trecut de investitori din Olanda (58,3 mld. euro), Germania (9,9 mld. euro), Austria (5,8 mld. euro), Cipru (4,8 mld. euro), Italia (2,6 mld. euro) și Franța (2,4 mld. euro).
„Integrarea într-o economie mai mare aduce și provocări. Una dintre cele mai frecvente este adaptarea la reglementările complexe din România, inclusiv fiscalitate, legislația muncii și cerințele de conformitate în domenii precum protecția mediului sau a consumatorului”, potrivit lui Victor Voluța, Audit Director, KPMG Moldova. De asemenea, este vorba și despre o concurență mai ridicată, deoarece antreprenorii moldoveni trebuie să concureze cu firme locale și multinaționale bine stabilite pe piață. „Costurile de operare, în special în marile orașe (chirii, salarii, utilități), pot afecta marjele de profit”, adaugă Victor Voluța.
Cine sunt însă cei mai mari investitori moldoveni în România, în ce domenii activează și cât de profitabile sunt firmele lor?
Știm deja că există multe companii româneşti puternice, precum grupul Banca Transilvania, Arabesque, FAN Courier, Teraplat, Clinica Sante sau Antibiotice Iași, care au ales să se extindă în Republica Moldova. În plus, franciza restaurantelor KFC din Republica Moldova este deținută de aceiaşi antreprenori care controlează și businessul din România.
Sunt doar câteva exemple de businessuri româneşti care s-au extins dincolo de Prut, cum arată radiografia celor mai puternice firme cu capital moldovenesc din România?
Pe scurt, cele mai prospere 50 de companii cu acționariat moldovenesc au înregistrat, în anul fiscal 2023, o cifră de afaceri cumulată ce se apropie de un miliard de euro și un profit net total ce depășește 30 de milioane de euro. Un aspect important este concentrarea capitalului în câteva companii mari. Primele cinci firme din acest clasament au generat împreună mai mult de jumătate din cifra de afaceri totală a companiilor analizate, potrivit datelor oferite de Termene.ro și ONRC, consultate în luna martie 2025. Cea mai mare companie antreprenorială cu capital din Republica Moldova în 2023 a fost Unicom Holding, parte a unui grup de firme controlat de familia omului de afaceri Constantin Iavorski, fost ministru al energiei (resurselor) în Republica Moldova la începutul anilor ’90, care își desfășoară activitatea în domeniul comerțului cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate. Deși a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri de –27% în 2023 față de anul precedent, Unicom Holding își menține afacerile la peste 200 de milioane de euro. Companiile din grupul Unicom au raportat, în 2023, afaceri cumulate de circa 300 de milioane de euro, cu un număr mediu de peste 1.000 de angajați, potrivit calculelor pe baza datelor disponibile.
Unicom Holding este urmat în clasamentul celor mai mari afaceri antreprenoriale din România cu acționariat moldovenesc de către Hisky Europe SRL, companie de transport aerian de pasageri fondată în anul 2020 de pilotul Iulian Scorpan și Tatiana Mihiliuc. Compania aeriană s-a dezvoltat rapid și se apropie de afaceri de 200 de milioane de euro. Podiumul este completat de către Moldmetal Trading SRL, companie care se ocupă de comerțul cu ridicata al metalelor și minereurilor metalice, înregistrată în România în anul 2018. Moldmetal Trading îi are ca acționari principali pe Oleg Babii (50,5%) și Seremet Radomir (48,51%).
În continuarea clasamentului se află Lucidius SRL, companie controlată de familia Toronciuc, care a fost înregistrată în urmă cu aproximativ 24 de ani. La finalul anului 2023, afacerea Lucidius, care are ca domeniu de activitate comerțul cu ridicata nespecializat, a ajuns la o cifră de afaceri de aproape 80 de milioane de euro.
Alte companii aflate în top 10 din punctul de vedere al cifrei de afaceri realizate în 2023 au fost Unicom Tranzit (parte a grupului Unicom), MMS Minerals & Metals Solutions SRL (companie deținută de Seremet Petru și Golubcova Cristina, care desfășoară activități în comerțul cu ridicata al metalelor și minereurilor metalice), Prodlacta SA (jucător important pe piața lactatelor controlat de un grup de firme al omului de afaceri Jardan Vladimir), Snack-Trade SRL (companie care se ocupă cu intermedieri în comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun, deținută de Meraji Nicolai) sau Grup Editorial Litera SRL (companie controlată de familia Vidrașcu, care a anunțat recent că preia platforma Elefant.ro, aflată în insolvență, care anterior fusese controlată de un alt om de afaceri originar din Republica Moldova, fostul prim-ministru Ion Sturza).
Dintre cele 50 de companii analizate, majoritatea sunt IMM‑uri, doar o zecime dintre acestea putând fi considerate companii mari. De asemenea, de menționat ar fi că mulți antreprenori moldoveni au și cetățenie română, ceea ce poate influența acuratețea clasamentului. De exemplu, am putea include pe lista celor mai mari afaceri din România ale unor antreprenori moldoveni și companii precum Ocean Fish, liderul pieței de pește și fructe de mare din România, al cărui unic acționar este omul de afaceri Ilie Busuioc, care figurează în calitate de cetățean român, dar care s-a născut în Republica Moldova. În aceeași situație se află și Tucano Coffee, lanț de cafenele fondat în Republica Moldova de antreprenorul Ruslan Cojocaru.
O fotografie de ansamblu. În 2023, cele peste 16.000 de companii cu acționariat din Republica Moldova, înregistrate în România, au avut un profit de peste 300 de milioane de euro, ușor în scădere față de anul anterior. „În 2024, erau înregistrate 16.602 firme deținute parțial sau integral de companii sau persoane fizice din Republica Moldova, cu o cifră de afaceri totală, în 2023, de 14,09 miliarde de lei (peste 2,8 miliarde de euro – n. red.), în creștere ușoară față de 13,53 miliarde de lei în 2022”, spune Inga Țîgai, Tax Partner, Head of Tax & Legal Technology, KPMG în România.
Cele mai multe dintre aceste companii sunt localizate în București-Ilfov, unde se află 6.933 dintre firme. Pe locul doi se află Iașiul, cu 2.762 de firme, iar alte județe cu o prezență semnificativă a firmelor moldovenești sunt Cluj (832), Galați (418) și Timiș (455).
Această distribuție se reflectă și în numărul de angajați, care în 2023 a ajuns la 22.275, în creștere de la 20.916. Zona București-Ilfov rămâne principalul hub economic, cu 6.767 de angajați. Firmele cu acționariat moldovenesc din Iași au 4.007 angajați.
Potrivit unei analize Termene.ro,
afacerile în România ale cetățenilor din Republica Moldova în parteneriat cu firme sau cetățeni din Ucraina au atins 258 de milioane de lei în 2023. Parteneriatele cu acționari din Rusia au însumat 152 de milioane de lei, în timp ce colaborările cu antreprenori și firme din SUA au generat afaceri de 552 de milioane de lei.
Companiile cu acționariat de peste Prut au obținut și finanțări pentru 43 de proiecte europene. 173 de firme au participat la edițiile anterioare ale programului Start‑Up Nation.
Cel mai frecvent obiect de activitate al firmelor din Moldova înregistrate în România este „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”, un număr de peste 1.000 de firme desfășurând astfel de activități în România. Pe locul al doilea se află firmele care desfășoară „Transporturi rutiere de mărfuri”, urmat de „Comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet”.
România reprezintă un mediu atractiv pentru antreprenorii moldoveni datorită proximității geografice și culturale, dar și oportunităților economice pe care le oferă ca stat membru al Uniunii Europene. „Limba comună și valorile sociale similare facilitează integrarea pe piața românească. În plus, România oferă acces la o piață considerabil mai mare, cu aproximativ 19 milioane de consumatori, comparativ cu cei sub trei milioane din Republica Moldova”, potrivit reprezentanților KPMG România și KPMG Moldova.
Accesul la o piață extinsă și la fonduri europene reprezintă un factor decizional important pentru oamenii de afaceri de peste Prut. În plus, infrastructura și mediul de afaceri dinamic contribuie la încrederea investitorilor din Republica Moldova. „Accesul la finanțare diversificată este un alt factor determinant. România oferă o gamă largă de soluții financiare, inclusiv credite bancare cu dobânzi competitive și acces la fonduri europene, disponibile doar prin intermediul unui stat membru UE”, mai adaugă reprezentanții KPMG România și KPMG Moldova.
Companiile cu acționariat moldovenesc din România au înregistrat o creștere constantă și o consolidare a poziției lor pe piață. „Beneficiile extinderii capitalului moldovenesc în România sunt reciproce. Pe de o parte, antreprenorii din Republica Moldova câștigă acces la o piață mai largă, stabilă și integrată în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, România are de câștigat prin diversificarea peisajului economic și prin integrarea unor modele de afaceri noi, agile și orientate spre inovație”, mai spune Inga Țîgai.
Creșterea capitalurilor și a cifrei de afaceri confirmă tendința ascendentă a acestor afaceri în România, demonstrând potențialul pieței locale pentru investitorii moldoveni. „Pentru a valorifica acest potențial, autoritățile române ar putea adopta politici mai bine direcționate către această categorie de investitori. Un exemplu concret ar fi dezvoltarea unor programe de mentorat și consultanță dedicate antreprenorilor moldoveni, în parteneriat cu camerele de comerț, fonduri de investiții sau organizații de sprijin antreprenorial”, conchide Inga Țîgai.
Într-un context regional în care mobilitatea capitalului devine esențială, România are șansa de a deveni un veritabil hub pentru expansiunea antreprenorială din Republica Moldova – cu condiția să ofere un mediu de afaceri predictibil și clar.