Pe scenă intră un grup de actori. Sub privirile lor și ale publicului, o monedă se răsucește și cade în spațiul de joc, cu un zgomot abia perceptibil; o anume întrebare rămâne fără răspuns – acel „de ce?”, la fel ca și tensiunea grea a momentului.
Crenguța Manea, critic de teatru, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT)
E tabloul de început al premierei Mary Stuart (Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, București, decembrie 2024), adaptare semnată de Robert Icke – dramaturg britanic și regizor, după piesa cu același titlu a lui Friedrich Schiller.
Regia premierei este semnată de Andrei Șerban; acesta povestește că, în urmă cu ceva ani, Peter Brook îi semnalase la Londra un spectacol Hamlet, în regia unui tânăr pe atunci: „Vei vedea și auzi o piesă cu totul nouă. Și trebuie să-l întâlnești pe Icke. E un geniu.” (Andrei Șerban, Robert Icke, un scriitor/ regizor de geniu; LiterNet.ro aici)
E cunoscut și recunoscut faptul că spectacolul de teatru se petrece întotdeauna într-un „aici și acum”. Atât pentru cei din spațiul de joc, cât și pentru spectatori, timpul trăit împreună este un prezent continuu contaminat, hibridizat artistic și cultural, atins de puterea magiei, a visului, a poveștii. De aceea, sunt întru totul de acord cu oamenii de teatru care consideră că textele dramatice folosite trebuie constant adaptate la timpul prezent al scenei, adresându-se cât mai deschis, cât mai direct și emoționant contemporanilor.
Regizor care dezvăluie prin montările sate mari texte clasice/ clasicizate chiar de la începuturile muncii în teatru, Andrei Șerban afirmă cât de important este să colaboreze cu un dramaturg, pentru adaptarea sau revizitarea unei piese clasice, atunci când vrea să facă un spectacol.
Echipele cu care a lucrat, cine l-a urmărit în repetiții sau în atelierele organizate pentru tineri actori, cunosc credința artistului în autenticitatea și adevărul scenic care nu pot fi atinse fără situații dramatice clarificate pentru actori prin gând, atitudine, gest și, nu în ultimul rând, prin cuvânt.
Unele dintre cele mai recente montări ale regizorului, Oedipus (premieră la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, o alta la Teatrul Bulandra, București – aici cu titlu Oedip)și Doctorul (după Arthur Schnitzler, Profesorul Bernhardi, la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara), așadar, ambele texte ale montărilor menționate mai sus aparțin lui Robert Icke, la fel ca și cel al premierei Mary Stuart, de la TNB. Andrei Șerban lucrează pe textele lui Icke pentru că miturile și eroii, preluați de acesta din textele clasice, pot răspunde unor nevoi existențiale sau întrebări acute, unor situații de viață ori teme ale contemporaneității noastre, așa cum afirmă regizorul.
E drept, textul lui Schiller este unul care cu greu ar putea fi rostit pe scenă, în acest timp al nostru, fără a stârni nedumeriri, fie din cauza tiradelor, fie din cauza unui limbaj aulic, cu un ritm diferit de cel al comunicării noastre, ș.a. Esențial, această dramă romantică (așa cum o încadrează categorial istoria dramaturgiei) are o temă universală – puterea în raport cu traseul existențial al celor care o exercită.
Pe scena Naționalului, cele două personaje, Regina Mary Stuart a Scoției și Regina Elisabeta l Tudor a Angliei, după cum le prezintă documentele și mărturiile intrate în istorie, regine rivale dar înrudite, sunt întru totul două femei excepționale. De aceea și conflictul lor are amplitudinea unei lupte pe viață și pe moarte, adăugând – dacă tensiunea ar mai putea fi augumentată, și lunga perioadă de pândă și uzură reciprocă.
De aproape douăzeci de ani prizonieră a Elisabetei l, pentru că urzise planuri de îndepărtare de pe tron a acesteia, Mary Stuart este un pericol constant nu doar al Reginei, ci și al instituției regale și al statalității statului britanic.
Mișcarea turnantei și spațiile în prelungirea scenei către sală deschid, pe rând, accesul la universul personajelor, o rezolvare excelentă găsită de scenograful Helmut Stürmer. Locul puțin luminat, în care este încarcerată Mary Stuart, accentuează atmosfera sumbră; eclerajul din sala de consiliu a palatului sau din alte locuri, ori alte momente de decizie regală, nu face decât să ascundă sub strălucire trădări, intenții și fapte mârșave, tot anturajul otrăvit al puterii.
În contrast rafinat cu ținutele crem/ ivoire/ alb ale lui Elisabeth I (Ofelia Popii), Raluca Aprodu înveșmântată în negru – un singur contrapunct coloristic făcut de cămașa roșie mac a momentului decapitării, o altă soluție frumoasă a scenografei Corina Grămoșteanu – actrița desenează cu siguranță lumea interioară a reginei Mary Stuart și atitudinile demnității regale ultragiată.
Raluca Aprodu are o abordare flamboaiantă a reginei sale; reușește să dea relief celor mai practice sau riguroase argumente juridice și politice, așa cum împlinește și cele mai pasionante momente de discurs politic sau episoade de amețitor erotism. Fermecătoare, vulnerabilă și în același timp de nezdruncinat în credința sa față de Dumnezeu și puterea pe care El i-a acordat-o, se lasă la fel de greu convinsă ca și Elisabeth I, să se întâlnească pentru a-și negocia libertatea cu oponenta sa.
Glacială și temperat-calculată exterior, Ofelia Popii îi oferă lui Elisabeth I Tudor superioritate, nu aroganță, în conducerea jocului politic. Prudența elegantă e înfășurată de Ofelia Popii cu umor de catifea; niciodată, aceia care stau în preajma tronului nu înțeleg cum, oțel scăpărător, gândul lui Elisabeth I poate să decidă și să ocupe spațiul puterii, în același timp.
E tot o seducție, un exercițiu intelectual superior al unei ființe care-și apără cu strategii subtile nu doar feminitatea, dar și autoritatea, seducție interpretată admirabil de actriță, fără niciun efort vizibil. (Nu am urmărit decât o singură reprezentație cu Mary Stuart, așa că nu pot opina asupra performanței actrițelor în/ la inversarea partiturilor dramatice; exprim încrederea că fiecare elaborează la fel de generos și celălalt personaj, cu aceeași intensitate și dăruire; de asemenea, vreau să o văd și pe actrița Nicoleta Lefter cu a sa Mary Stuart.)
Întâlnirea celor două regine, instrumentată de consilieri și manipulatori ai ambelor, fiecare purtat de interesele proprii, este punctul culminant al confruntării dintre ele. Momentul este construit viguros, cu o tensiune scenică maximă și reprezintă atingerea punctului de inflexiune – parcursul existențial al fiecăreia dintre regine este decis, nu mai există cale de întoarcere, puterea și coroana au fost câștigate, prețul trebuie plătit de toți cei care au fost implicați.
Raluca Aprodu
Universalitatea și actualitatea temei – modul în care puterea tulbură traseul existențial al celor care o exercită, este cercetată și înfățișată pe scena TNB cu acuratețe și dramatism, cu accente puternice, bine distribuite. Este motivul pentru care imaginea care precizează inscripționat „2024” sau alte astfel de detalii, ori vocea din off care subliniază discursiv actualitatea evidentă a înscenării, toate acestea sunt inutile în economia montării, pleonastice chiar. Altfel, lightdesign-ul și elementele video sunt plasate expresiv și funcționează convingător.
Orchestrată minuțios de către Andrei Șerban – „inginer al Atenției” cum definea metaforic Aureliu Manea rolul regizorului, în volumul „Energiile spectacolului” (Editura Dacia, Cluj Napoca, 1983), distribuția se armonizează de la prima răsucire a monedei.
Mereu alături de Mary Stuart, prin natura atribuțiilor de șef al arestului reginei, Mihai Călin îi conferă lui Paulet forța morală articulată pe conștiința care-i veghează faptele, mereu la datorie. Mortimer are aripile deschise pentru zborul entuziast de salvator al reginei detronate; întruchipat de Tudor Cucu-Dumitrescu, actorul punctează autentic frisonul de îndrăgostit supus cu totul misterului femeii vulnerabile și al reginei năpăstuite.
Lupta dintre Lord Burleigh – Conrad Mericoffer și Contele de Leicester – Emilian Oprea, aflați în imediata apropiere a tronului, are accente feroce, chiar dacă jocul s-ar vrea corect, aristocratic, atent la fiecare tresărire a Reginei lor; în timp, înfruntarea celor doi devine lacomă și nerăbdătoare privind certitudinea finalului; doar sângele mai poate istovi dorința lor fără măsură pentru putere.
Lord Talbot – Marius Bodochi încearcă să temporizeze și, în ciuda apelului la luciditate, nu reușește; Marius Bodochi aduce un plus de omenesc prin durerea autentică exprimată față de destinul dramatic al reginelor. Și Mihai Calotă înfățișează veridic suficiența prețios lucioasă a Ambasadorului Franței, cu ofuscări de spadasin nu tocmai elocvent în teren.
Recunoscut drept unul dintre regizorii care-și farmecă actorii cu care colaborează – nu puține spectacole la repetițiile cărora am fost prezentă, mi-au permis în mod direct experiența, Andrei Șerban elaborează un spațiu sigur de creație, riguros și liber, cu clipe atinse fulgurant de grația muzelor; i se poate spune și spațiu de cercetare, laborator, loc de antrenament – și gândurile, și emoțiile, și visurile se antrenează.
Ca și rostirea adevărului. „… avem în teatru șansa să discutăm despre această trezire a conștiinței, trezirea la adevărul suprem, care este un adevăr nu doar pe orizontală, ci și pe verticală, spre a înțelege destinul, soarta, de ce suntem aici şi de ce suntem născuți – este un lucru extraordinar.” – este adevărul artistului Andrei Șerban. (CLIN D’OEIL | ANDREI ŞERBAN: „Teatrul este o artă imperfectă care încearcă să devină perfectă”, de Ioan Big)
***
Distribuția și echipa de creație: Raluca Aprodu și Ofelia Popii (fiecare joacă alternativ atât rolul reginei Elizabeth I Tudor, cât și pe cel al lui Mary Stuart), Nicoleta Lefter (Mary Stuart), Mihai Călin, Florin Aioane/ Ștefan Mihai/ Tudor Cucu Dumitrescu, Conrad Mericoffer, Marius Bodochi, Emilian Oprea, Mihai Calotă, Ciprian Nicula, Florin Călbăjos.
Regia: Andrei Şerban;
Regizor asociat: Daniela Dima;
Decorul: Helmut Stürmer;
Costumele: Corina Grămoșteanu;
Muzica: Alexei Ţurcan; video: Andrei Cozlac;
Lighting design: Cristi Niculescu; sound design: Liviu Stoica;
Asistent regie: Corina Mihaela Predescu; asistent scenografie: Șteff Chelaru; asistent lighting design: Daniel Mateescu; consultant artistic: Ilinca Radulian; producător delegat: Mădălina Ciupitu.
Traducerea: Irina Velcescu.
Versiunea de spectacol: Daniela Dima.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.