Trebuie să recunosc că mi-am căutat-o cu mâna mea: să zici ceva de bine în 2010 despre George Bush Jr., într-o casă de voluntari veniți din toate colțurile lumii ca să salveze săracii din favelele braziliene și, mai ales, într-o discuție cu niște tinere copile de emigranți de prin Mexic în SUA, este fie o chestie de curaj sinucigaș, fie rezultatul a mai multor caipirinha avute până la 2 noaptea când avea loc discuția.
Anticipam controverse, dar nici nu mă așteptam să ajungem să nu-mi vorbească mai deloc din acel moment. La urma urmelor, am specificat foarte, foarte clar că George Bush Junior a fost important pentru România.
Nebunie curată – nu am apucat să ofer extra explicații sau să zic altceva pentru că am fost măcelărit și îndepărtat fără milă. Pentru totdeauna.
Dar ce ziceți despre o idee de genul „Să pornim o Cruciadă împotriva murdăriei?”. Am fost invitat la o cină la Bruxelles împreună cu alți vreo 20 de colegi și clienți de prin toată lumea. Era un loc deosebit: Grand Serment Royal et de Saint-Georges des Arbalétriers de Bruxelles- Muzeul Arbaletierilor din Bruxelles, o instituție care se mândrește cu o moștenire de multe sute de ani.
Înainte de masă, un membru senior al Gildei Arbaletierilor a venit să ne ureze o seară minunată și a început să ne povestească istoria locului în care ne aflăm. Foarte rapid în poveste, un client egiptean, care lucra atunci în Istanbul, se ridică și cere cuvântul pentru câteva secunde: “Locul în care ne aflăm este deosebit, dar am o mare rugăminte: dacă cumva ați luat parte la Cruciade, săriți peste acele episoade căci aici în sală suntem câțiva care s-ar putea să avem o problemă cu asta”. Tonul a fost super OK, glumeț, dar mesajul cât se poate de serios. Din fericire Gilda nu exista în timpul Cruciadelor, ba chiar pentru o scurtă perioadă parese că arbaletele au fost interzise de către Biserică pentru că înlesneau asasinatele personalităților epocii, așa ca a fost veselie maximă în seara aceea.
În Varșovia am stat la povești cu niște colegi polonezi și, când a venit vorba despre istorie, am descoperit că au în ei o supărare mare față de germani și ruși pentru că, de-a lungul istoriei, s-au tot jucat cu Polonia de câte ori au avut ocazia. Au dezmembrat bucăți din această țară și-au împărțit-o ca și cum ar fi fost a lor.
Din Varșovia am mers la Kiev unde am stat la povești cu niște colegi ucrainieni și, când a venit vorba despre istorie, am descoperit că au în ei o supărare mare față de ruși și polonezi pentru că, zic ei, de-alungul istoriei s-au tot jucat cu Ucraina de câte ori au avut ocazia. Au dezmembrat bucăți din din această țară și-au împărțit-o ca și cum ar fi fost a lor.
După o perioadă, m-am întors în Varșovia și, cu aceeași oameni ca data trecută, am reluat subiectul atrăgându-le atenția asupra modului în care simt ucrainienii: cam la fel cu ei, doar că în locul germanilor sunt chiar polonezii. Moment în care le-am văzut confuzia în ochi, au început să se bâlbâie și să încropească un discurs cum că nu e așa, polonezii nu au făcut nimic rău, ei sunt pâinea lui Dumnezeu. Ba chiar s-au uitat destul de urăt la mine și au schimbat vorba rapid.
M-am uitat intrigat câteva zeci de secunde la harta lumii de pe un perete în Sidney, Australia până să-mi dau seama ce era greșit cu ea: în stânga erau Europa și Africa, în dreapta cele două Americi și în centru Australia și Asia.
Istoria și prezentul se văd într-adevăr altfel în funcție de cine și de unde se uită la acestea.