Companiile de asigurări au plătit în 2022 despăgubiri de peste 100 milioane de lei în baza poliţelor facultative de locuinţe, a anunţat Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
“Aceste cifre, deşi încă timide, ne arată că românii au devenit mai preocupaţi de beneficiile pe care le poate oferi o asigurare de locuinţă care să răspundă nevoilor lor”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte și director general al UNSAR, citat de Agerpres.
Anul trecut, despăgubirile plătite în baza acestor poliţe au fost cu peste 29% mai mari faţă de anul 2021, conform datelor prezentate în raportul Autorităţii de Supraveghere Financiară.
În 2022, peste 1,6 milioane de locuinţe au beneficiat de protecţia oferită de o asigurare facultativă, cu aproape 9% mai multe faţă de 2021.
UNSAR reprezintă 21 de companii de profil care deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări.