Vechii locuitori ai Cappadociei se adăposteau de invadatori într-un oraș subteran, aflat la 85 de metri sub nivelul solului, și care se întinde pe sute de kilometri pătrați.
Dacă până acum vizitam Cappadocia exclusiv pentru motive „supraterane” – un zbor cu balonul cu aer cald pentru a admira spectaculosul relief vulcanic din Parcul Național Göreme, cu giganticele ciuperci sculptate de vânt și miile de chilii à la Daniil Sihastrul scobite în turnurile verticale –, acum avem și un motiv subteran: un oraș săpat în roca vulcanică, la 85 de metri adâncime, care putea adăposti până la 20.000 de oameni pentru câteva luni.
Orașul antic Elengubu, cunoscut astăzi drept Derinkuyu, este o impresionantă ramificație de tuneluri care se întinde pe zeci de kilometri și coboară în adâncime pe 18 niveluri. Cu o suprafață de 445 de kilometri pătrați, este cel mai mare oraș subteran din lume și a fost funcțional timp de mii de ani, fiind controlat de frigieni, de perși și de creștinii bizantini.
În anii 20, așezarea a fost abandonată de ultimii săi locuitori, grecii din Capadoccia. Victime colaterale ale războiului greco-turc, aceștia au fost nevoiți să emigreze în masă în țara natală.
Deși orașul a fost redescoperit în 1963, arheologii spun că subteranele Cappadociei sunt departe de a-și fi dezvăluit întreg misterul: se pare că alte 200 de mici așezări subterane din regiune sunt conectate la această rețea de tuneluri.
Iar redescoperirea are șarmul ei: unui localnic îi tot dispăreau păsările din curte. Căutându-le, omul a dat peste una dintre cele 600 de intrări în orașul subteran.
Săpăturile făcute de arheologi au dezvăluit o structură citadină complexă, cu depozite pentru hrană, grajduri pentru vite, școli, crame, ba chiar și o biserică. Veritabilă civilizație subterană care atrage turiștii neclaustrofobi din toată lumea, regiunea a fost inclusă din 1985 în Patrimoniul Universal UNESCO.
Fiecare nivel avea o destinație precisă: animalele și păsările erau ținute la primele niveluri pentru a reduce la minimum mirosurile. Mai jos erau „locuințele”, depozitele de hrană, școlile și zonele de socializare. La etajul al doilea a fost identificată o școală misionară bizantină, cu încăperi pentru studiu amenajate în vecinătate.
O zonă specială în care erau depozitați decedații, dar și instrumente folosite la prepararea vinului demonstrează că locuitorii petreceau perioade îndelungate în subteran, cel mai adesea adăpostindu-se din calea invadatorilor.
Cel mai impresionant însă este sistemul de ventilație al orașului subteran, și cel de protejare a alimentării cu apă. Arheologii cred că Derinkluyu a fost amenajat ținând cont în primul rând de alimentarea cu aer și cu apă. Există peste 50 de guri de aerisire răspândite în oraș astfel încât alimentarea cu aer a așezării să nu poată fi nicicum obturată.
Cu toate că este cel mai mare oraș subteran din Podișul Anatoliei, Derinkuyu este doar una dintre cele 200 de astfel de așezări din regiune. Aproximativ 40 dintre acestea au 3-4 niveluri adâncime și sunt conectate cu Derinkuyu prin tuneluri, unele atingând nouă kilometri lungime.
Cappadocia abia a început să-și dezvăluie surprizele din subteran.
Foto UNESCO