FacebookTwitterLinkedIn

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au ajuns la 629,5 miliarde lei în luna aprilie 2025, în creștere cu 0,1% față de luna martie și cu 6,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Banca Națională a României (BNR). În termeni reali, avansul anual a fost de 1,8%, potrivit Agerpres.

Depozitele în lei, care reprezintă aproape 70% din total, au scăzut ușor cu 0,1% față de martie, dar s-au majorat cu 5,7% față de aprilie 2024. Gospodăriile populației și-au crescut economiile în lei cu 1,3% în ultima lună, ajungând la aproape 257 miliarde lei, cu un avans anual de 11,2%.

Pe de altă parte, firmele și instituțiile financiare nemonetare au redus depozitele în lei cu 2% față de martie, până la 182,6 miliarde lei, înregistrând și o scădere anuală de 1,1%.

Depozitele în valută, care dețin o pondere de 30,2% din total, au crescut cu 0,5% față de martie, ajungând la 190 miliarde lei. Față de aprilie 2024, acestea s-au majorat cu 9,4%.

Gospodăriile populației au economisit în valută echivalentul a 129,8 miliarde lei, în creștere cu 0,5% față de luna anterioară și cu 7,6% față de anul trecut. Depozitele în valută ale firmelor și instituțiilor au avansat cu 0,3% lună/lună și cu 13,5% în ritm anual.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.