FacebookTwitterLinkedIn

Numărul românilor care și-au cumpărat un sejur de Paște și 1 Mai anul acesta este cu 20% mai mare decât cel înregistrat în 2013. Cu excepția litoralului, printre cele mai căutate destinații pentru aceste două evenimente se numără Delta Dunării şi stațiunile Băile Felix, Geoagiu Băi, Sovata, Baile Govora, Băile 1 Mai, Predeal, Băile Herculane şi Bran, potrivit unui comunicat al ANAT.

Privind primele rezultate din acest an, în primul trimestru al lui 2014 faţă de aceeași perioadă a anului 2013, pe produsele turistice interne,  se mai observă o creștere de 5% pe rezervările early booking,  50% pe programul “Săptămâna de refacere” și 100% pe programul “Zile gratuite de vacanță”.

”În ceea ce privește regiunile și destinaţiile interne, în primul trimestru al anului 2014, comparativ cu cel similar din 2013, se observă un plus de 7% pe litoral, 30% pe zona Crișanei, 20% pe zona Transilvaniei, 10% pe cea a Bucovinei și 30% pe cea a Munteniei. Maramureşul a marcat tot un plus de 30%, în timp ce Oltenia și Banat, o creștere de 5%”, spune Lucia Morariu, președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

În ceea ce priveşte destinaţiile externe, după volumul de vânzări, cele mai căutate au fost Turcia, Grecia, Spania, Italia, Franţa, Austria şi Emiratele Arabe, Marea Britanie și Muntenegru.

”În ceea ce privește valoarea medie a pachetului achiziţionat, putem spune că pe destinațiile interne aceasta a fost de 638 de lei (aproximativ 648 de lei pentru litoral și  550 de lei pentru alte destinaţii interne). Față de 2013, valoarea medie este mai mare cu 5%”, spune Lucia Morariu.

Defalcat pe stațiuni, valoarea medie a sejurului este de 797 de lei pentru Mamaia, 523 de lei pentru Eforie Nord,  412 lei pentru Neptun, 506 lei pentru Saturn, 444 de lei pentru Jupiter, 460 de lei pentru Venus, 840 de lei pentru Mangalia, 477 de lei pentru Olimp, 363 de lei pentru Costinești, 409 lei pentru Cap Aurora, 335 de lei pentru Eforie Sud, 694 de lei pentru Băile Felix și 690 de lei pentru Sovata.

”În cazul valorii medii pentru destinațiile externe, aceasta este de 1.578 de lei, în creștere cu  4% față de cea aferentă anului 2013. Defalcat pe țări, această valoarea este următoarea: 2.745 de lei pentru Turcia, 1.329 de lei pentru Grecia, 890 de lei pentru Bulgaria, 1.269 de lei pentru Italia, 1.540 de lei pentru Spania, 1.794 de lei pentru Franța, 947 de lei pentru Austria, 2.296 de lei pentru Emiratele Arabe, 1.207 lei pentru Croația și 1.409 lei pentru Muntenegru”, a mai explicat şefa ANAT.