Această tranzacție a fost determinată de exercitarea de către SAPE a clauzei de put option, prețul fiind stabilit de către Curtea de Arbitraj de la Paris: 401 milioane de euro.
A doua în top a fost achiziția A&D Pharma de către fondul de investiții Penta Investments a fost anunțată la finalul anului 2017 și care cea mai mare tranzacție din sectorul de retail și distribuție farma. Valoarea acesteia n-a fost necomunicată oficial, dar consultanții Deloitte au făcut propriilor estimări.
A treia tranzacția ca valoare este cea prin care Banca Transilvania a achiziționat Bancpost, ERB Retail și ERB Leasing. Aceasta reprezintă cea mai mare tranzacție din ultimii ani din sectorul bancar, valoarea acesteia nefiind necomunicată oficial.
Cea de-a patra tranzacție ca valoare a fost preluarea Ecopack și Ecopaper de către DS Smith, pentru 208 milioane de euro.
Listarea pe Bursa de la București a companiei telecom Digi a reprezentat cea mai mare ofertă publică inițială realizată de o companie privată pe Bursa de la București, de 193 de milioane de euro, valoare care o plasează pe locul al cincilea în top.
Cele mai mari tranzacții din 2017 de pe locurile 6 – 15 sunt:
6. Fondul de investiții JC Flowers a intrat pe piața bancară din România prin preluarea subsidiarei locale a Piraeus Bank, valoare tranzacției nefiind necomunicată oficial.
7. Cea mai mare tranzacție din sectorul hotelier de anul trecut, de peste 165 de milioane de euro, a fost achiziția de către Revetas Capital și Cerberus a complexului ce include hotelurile Radisson Blu și Park Inn.
8. Achiziția de către Electrica a participațiilor deținute de către Fondul Proprietatea la – Electrica Distributie Muntenia Nord, Distributie Transilvania Sud, Distribuție Transilvania Nord, Electrica Furnizare a fost în valoare de 165 de milioane de euro.
9. Preluarea de către Key Safety Systems a producătorului japonez de componente auto Takata Corporation, a cărui valoare globală a fost de 1,58 de miliarde de dolari, a avut și o componentă locală, fabricile de la Arad (2) și Sibiu (1).
10. Asociarea dintre Atterbury Europe și Iulius Holding, operatorul mall-urilor Iulius, a ocupat ultimul loc în Top 10, deși valoarea acesteia n-a fost necomunicată oficial.
11. Intrarea Vitruvian Partners în acționariatul Bitdefender, cel mai mare producător român de software, prin achiziția unui pachet de 30% din acțiuni, a fost cea mai mare tranzacție din sectorul de IT&C de anul trecut.
Valoarea tranzacției n-a fost anunțată, dar valoarea companiei Bitdefender a fost anunțată la peste 600 de milioane de dolari, ceea ce poate duce tranzacția la 180 de milioane de dolari.
12. Preluarea de către Digi Ungaria a operatorului maghiar Invitel Tavkozlesi a fost de 140 de milioane de euro.
13. Acordul dintre Globalworth, companie de investiţii imobiliare, și Griffin Premium RE. N.V pentru achiziția unui pachet majoritar de acțiuni, pe piața poloneză, ocupă locul 13 în acest top al tranzacțiilor, deși valoarea n-a fost comunicată oficial.
14. Preluarea de către Chimcomplex SA Borzești a unor pachete de active ale Oltchim se ridică la 127 de milioane de euro.
15. Tranzacția prin care OTP preia Banca Românească este ultima în top, deși valoarea n-a fost comunicată oficial și așteaptă avizul BNR.