FacebookTwitterLinkedIn

Este concluzia apărută într-un document Deloitte România cu privire la evoluția sectorului HoReCa.

„Pe termen scurt, cel mai important este ca acești contribuabili să poată încasa cât mai repede ajutoarele de care au nevoie; pe termen mediu, este nevoie de predictibilitate în ceea ce privește starea industriei în raport cu pandemia, iar pe termen mai lung trebuie avute în vedere măsuri de relansare pentru acest sector ce poate constitui un motor al economiei în anii care urmează”, se precizează într-un material de opinie realizat de Camelia Malahov, director Taxe Directe, și Anca Preda, consultant senior Taxe Directe, Deloitte România.

Potrivit acestora, HoReCa reprezintă un pilon important al economiei românești, care contribuie cu aproape 5% la produsul intern brut și asigură mai bine de 4% din totalul angajaților cu contract individual de muncă. Și, cu toate că „măsurile adoptate de stat în sprijinul acestui sector anul trecut au fost bine-venite, experiența altor state arată cum acestea ar putea fi îmbunătățite”, mai punctează în document reprezentanții Deloitte România.

Materialul amintește, astfel, de scutirea de la plata impozitului specific pentru HoReCa, facilitate care operează până la finalul primului semestru din anul 2021, oferind însă exemple din alte state europene care au acordat sprijin acestei industrii.

„Austria a implementat o schemă de ajutor prin care companiile care au înregistrat scăderi drastice ale cifrei de afaceri în perioada pandemiei, comparativ cu anul 2019, își pot acoperi până la 90% din costurile fixe. De asemenea, Franța a instituit un fond de solidaritate pentru sprijinirea micilor afaceri, ce consta în acordarea unei sume de bani limitate, scutite de orice fel de impozite și contribuții. Spania a adoptat “planul de întărire”, care are ca obiectiv sprijinirea restaurantelor și a barurilor care au suferit din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei”, se mai menționează în document.