FacebookTwitterLinkedIn

Dell Technologies a anunțat sâmbătă că a încetat toate operațiunile pe piața rusă, după ce și-a închis birourile la mijlocul lunii august, devenind ultima dintr-o listă tot mai mare de firme occidentale care au decis să părăsească Rusia.

„La mijlocul lunii august, ne-am închis birourile și am încetat toate operațiunile în Rusia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Dell, Mike Siemienas, pentru Reuters.

Firma americană de calculatoare, un furnizor vital de servere în Rusia, și-a suspendat vânzările în Ucraina și Rusia în februarie, afirmând că va monitoriza situația pentru a determina următorii pași.