Contul curent al balanței de plăți a României a înregistrat un deficit de 9,175 miliarde euro în perioada ianuarie-mai 2024, marcând o creștere de 33,37% față de deficitul de 6,879 miliarde euro din aceeași perioadă a anului trecut, a informat Banca Națională a României (BNR).
Conform datelor BNR, balanța bunurilor a înregistrat un deficit mai mare cu 1,428 miliarde euro, iar balanța serviciilor a consemnat un excedent mai mic cu 710 milioane euro. Balanța veniturilor primare a avut un deficit mai mare cu 714 milioane euro, în timp ce balanța veniturilor secundare a prezentat un excedent mai mare cu 556 milioane euro.
Tot în primele cinci luni ale acestui an, datoria externă totală a României a crescut cu 5,67 miliarde euro, ajungând la 175,753 miliarde euro. Datoria externă pe termen lung a atins 130,997 miliarde euro la 31 mai 2024, reprezentând 74,5% din totalul datoriei externe, și a crescut cu 7,6% față de finalul anului 2023. Datoria externă pe termen scurt s-a redus cu 7,4%, ajungând la 44,756 miliarde euro, ceea ce constituie 25,5% din totalul datoriei externe.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost de 13,8% în luna mai 2024, comparativ cu 16,7% în 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii era de 6,2 luni la sfârșitul lunii mai 2024, în creștere față de 5,6 luni la 31 decembrie 2023.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare la BNR era de 113,7% la 31 mai 2024, în creștere față de 96,3% la 31 decembrie 2023.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.