FacebookTwitterLinkedIn

În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2016, deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a fost de 7,89 de miliarde de euro, cu 1,485 de miliarde de euro mai mult, respectiv în creștere cu 23,16%, față de aceeași perioadă de anul trecut, conform INS. Astfel, exporturile FOB au însumat 47,768 de miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 55,668 de miliarde de euro, la zece luni, comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut.

Grupele de produse cu cea mai mare pondere din comerțul României din primele zele luni ale anului sunt: cea de maşini şi echipamente de transport (47,1% la export şi 37,9% la import) şi alte produse  manufacturate (32,7% la export şi de respectiv 31,3%, la import).

Doar în luna octombrie 2016, exporturile FOB au fost de 5,09 miliarde de euro, iar importurile CIF au fost de 6,06 miliarde de euro, rezultând un deficit de 971 milioane de euro. Faţă de octombrie 2015, exporturile din octombrie 2016 au crescut cu 2%, iar importurile au crescut cu 3,3%.

Peste 75% din relațiile comerciale sunt cu țările din Uniunea Europeană

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra‐UE 28), la zece luni, a fost de 3,59 miliarde de euro la expedieri, şi de 43,05 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 75,3% din exporturi şi 77,3% din importuri.

În aceeași perioadă, valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra‐UE 28) a fost de 11,81 de miliarde de euro la exporturi şi de 12,61 de miliarde de euro la importuri, reprezentând 24,7% din exporturi şi 22,7% din importuri.