FacebookTwitterLinkedIn

România va cere aliaților NATO întărirea apărării aeriene pe Flancul Estic, în contextul incursiunilor de drone în spațiul aerian național, potrivit concluziilor ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Principala temă a reuniunii a fost pregătirea poziției României pentru summitul NATO de la Ankara, unde autoritățile de la București vor solicita măsuri suplimentare de descurajare și consolidare militară în regiune.

„Vom solicita ca NATO să continue să trateze cu maximă atenție aceste amenințări, prin asigurarea unei posturi de descurajare și apărare puternice și a unei prezențe militare corespunzătoare în zonă și pe teritoriul României”, se arată în poziția transmisă de oficialii români. Discuțiile au vizat în mod special riscurile generate de războiul din Ucraina și efectele acestuia asupra securității regionale, inclusiv incidentele cu drone militare care au afectat spațiul aerian.

România își prezintă angajamentele la NATO

În cadrul summitului, România va evidenția progresele realizate în îndeplinirea angajamentelor financiare asumate la Haga, dar și contribuțiile din domeniul industriei de apărare și sprijinul acordat Ucrainei și Republicii Moldova. „Summitul reprezintă un prilej pentru a prezenta progresele României în îndeplinirea angajamentelor financiare asumate la Haga, precum și în domeniul industriei de apărare, inclusiv prin valorificarea adecvată a inițiativelor pentru industria de apărare, derulate atât la nivel NATO, cât și UE, precum și eforturile noastre în sprijinul Ucrainei, al Republicii Moldova și al securității în zona Mării Negre”, precizează Administrația Prezidențială.

Măsuri privind securitatea spațiului aerian

Un alt subiect abordat în CSAT a fost situația ROMATSA, după decizia Curții de Apel București privind suspendarea temporară a certificatului de operare. Autoritățile avertizează că o eventuală blocare a activității ar avea efecte majore asupra securității naționale și a traficului aerian.

„O posibilă suspendare a activității ROMATSA ar genera o vulnerabilitate sistemică majoră la adresa securității naționale, determinând degradarea imediată a supravegherii spațiului aerian integrat și perturbarea misiunilor tactice sau logistice ale NATO pe Flancul Estic”, se arată în documentul citat. În acest context, Guvernul a fost mandatat să identifice soluții pentru asigurarea continuității serviciilor de navigație aeriană.

Contribuții militare și planificare pe termen lung

CSAT a stabilit și nivelul contribuțiilor militare ale României pentru misiuni internaționale în 2027. Armata va putea pune la dispoziție 2.786 de militari și civili pentru operațiuni externe, în timp ce alți 1.801 militari vor rămâne în țară, în stare de pregătire pentru eventuale dislocări. Ministerul Afacerilor Interne va contribui cu 2.604 militari și polițiști.

Deciziile vin în contextul unei reevaluări a poziției strategice a României în regiunea Mării Negre și a intensificării cooperării cu aliații NATO, pe fondul tensiunilor de securitate generate de conflictul din Ucraina.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.