Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

De la nutriție la wellbeing

Programele de wellbeing susţinute în companii vin în întâmpinarea fiecăruia dintre noi de a-și găsi drumul corect al sănătăţii individuale. Este important să conștientizăm că sănătatea este o prioritate, că este bogăţia de prim rang și noi suntem rezultatul obiceiurilor de zi cu zi. Să ne privim cu mare atenţie, să identificăm factorii de risc la nivel individual și să găsim soluţia personalizată, adaptată nevoii individuale, stilului de viaţă personal.
Alina Stoica_Contibutors

Despre nutriţie se vorbește la fiecare colţ de stradă, informaţiile pe care le accesăm cu ușurinţă și care sunt în pas cu moda par a fi cele mai bune soluţii pentru astăzi… mâine vedem cum și unde ne poziţionează tendinţele în nutriţie.

Atâta timp cât nutriţia va fi implementată la nivel individual ca urmare a modei și nu într-un mod personalizat, se va instala pas cu pas un dezechilibru interior, manifestat prin sindrom de oboseală cronică, probleme la nivel digestiv, stare de irascibilitate, pofte sau nevoi induse ale corpului.

Un program de nutriţie corect construit va evidenţia factorii de risc și va oferi soluţii practice pentru ieșirea din cercul vicios alimentaţie deficitară – sindrom de oboseală cronică – performanţă scăzută – stres – alimentaţie dezechilibrată. În astfel de situaţii, corpul trăiește din DORINŢĂ, nu din PUTINŢĂ.

Observăm, atunci când avem timp să fim atenţi la propria persoană, că nu mai avem resurse, dar ne impunem să mergem mai departe, să funcţionăm bine, căci asta am învăţat pas cu pas: să funcţionăm, nu să trăim.

Performanţa noastră vine din farfurie, iar consumul zilnic trebuie să fie susţinut de un aport corespunzător.

De ani de zile, săptămânal susţin workshopuri de nutriţie în companii și trăiesc alături de fiecare participant bucuria de a se redefini, dorinţa de a trăi frumos, de a-și găsi un echilibru minte-trup-suflet, de a considera că, în sfârșit, el/ea este o prioritate.

Câte zile din viaţa dumneavoastră vi le-aţi sacrificat pentru activitatea pe care o desfășuraţi zilnic? Dar… în același timp… vă rog să vă gândiţi câte zile din viaţa dumneavoastră vi le-aţi dedicat propriei persoane?

Nu este o dovadă de egoism,  ci este modul constructiv și sănătos în care recomand să trăim fiecare dintre noi.

Luna trecută am avut bucuria de a cunoaște întreaga echipă Forbes, în cadrul unui astfel de program de sănătate, și am avut șansa să întâlnesc tineri minunaţi, dedicaţi, implicaţi, atenţi la ceea ce ajunge în farfuria lor sau în paharul lor, dar acceptând în același timp excepţiile de peste an… zilele de sărbătoare.

Dragii mei, sănătatea noastră se construiește zi de zi, pas cu pas, nu de luni până vineri și apoi în weekend ne poziţionăm în zona de abuzuri „permise“. Aceste dezechilibre majore amprentează la nivel celular și pot reprezenta startul către diferite afecţiuni.

Armonia în care ne dorim să trăim cu toţii își găsește punctul de plecare în farfuria fiecăruia dintre noi și prin participarea la workshopurile de nutriţie se poate defini această armonie, căci ceea ce vi se potrivește dumneavoastră este soluţia personalizată, nu soluţia prietenei sau a colegei. Sănătatea nu se împrumută și nu trebuie raportată la o hârtie printată în varianta copy-paste, ci se construiește în ritmul individual, ţinând cont de stilul de viaţă, de istoricul medical, de preferinţele alimentare, de alimentele refuzate, de simptomatologia sau afecţiunile curente.

Construirea unui program de alimentaţie personalizat asigură calitatea vieţii, prin găsirea unui echilibru minte-trup-suflet. Voi parcurge împreună cu echipa Forbes… pas cu pas drumul către sănătate… 10 săptămâni de poveste sănătoasă, timp în care îmi doresc ca fiecare participant să își regăsească drumul individual ce îi poate asigura o calitate a vieţii, un mod frumos și sănătos de a trăi.

Consider că acesta este modul cel mai corect de a investi în sănătatea echipei, de a o ajuta să conștientizeze că performanţa vine din farfurie… și nu doar pentru o zi, ci pe termen lung. Așadar… felicitări pentru decizia de a avea o echipă sănătoasă, corect informată și încrezătoare în propriul potenţial.

Dar… să vedem care sunt cele mai frecvente situaţii întâlnite în alimentaţia copiilor și a adulţilor:

O dietă dezechilibrată și lipsită de varietate, în care aportul de nutrienţi (glucide, lipide, proteine, vitamine, minerale) și apă nu echivalează consumul energetic (adică nevoile corpului, în general, și ale creierului, îndeosebi), va duce la scăderea capacităţii de concentrare, a vitezei de reacţie și răspuns, la instalarea surmenajului și creșterea nivelului de stres.

În aceste condiţii, creierul va solicita „carburant“ și „recompensă“. Și îndreptăţit este! Sunt ușor de accesat alimentele procesate, dulci sau sărate, dar acestea acţionează precum o anestezie de moment, nu vor rezolva niciodată problema dezechilibrului individual.

Observ că obiceiurile și reflexele formate de-a lungul timpului pentru recăpătarea energiei sunt definite greșit, majoritatea se orientează fie către alimente dulci (ciocolată, biscuiţi, prăjiturele), fie către ceva rapid de accesat și aparent consistent (fast-food). Aceste produse sunt bogate în calorii (de aici impresia de redobândire a energiei), dar foarte sărace în nutrienţi, ceea ce înseamnă că tot ce au făcut a fost să păcălească creierul că are putere să funcţioneze mai departe. Dar creierul nu primește combustibilul necesar pentru o bună funcţionare și va relansa solicitarea, context în care apare pofta de ceva… greu de definit.

„Rezolvarea“ va veni abia seara: ajunși acasă, lipsiţi de energie, nevoia de nutrienţi se acutizează. Astfel apar episoadele de binge eating: consumul unei cantităţi mari de alimente, într-un timp scurt (că doar organismului îi este foame!).

Toată această dezordine afectează corpul până la nivel celular. Mecanismele celulare, de altfel foarte bine puse la punct, se blochează în lipsă de „instrumente“ (adică nutrienţi) și compușii toxici care se formează în mod obișnuit în urma metabolismului nu mai sunt gestionaţi corespunzător.

Un astfel de stil de viaţă poate sau nu determina creșterea în greutate. Nu ar trebui să așteptăm să ne îngrășăm ca să concluzionăm că avem nevoie de o schimbare. De multe ori, schimbarea vine prea târziu. Greutatea nu este un barometru al stării de sănătate.

Așteptăm să ne simţim rău?

Simptomele sunt variate și, cel mai probabil, nu știm cu adevărat să le recunoaștem. Un exemplu foarte simplu sunt durerile de cap. De multe ori sunt puse pe seama unei oboseli abstracte sau a timpului îndelungat petrecut la calculator. În mod frecvent, acestea sunt indiciul unei digestii îngreunate și ineficiente în timpul căreia se formează compuși toxici care se absorb în sânge și produc, între altele, și durerile de cap.

O oră de nutriţie în timpul serviciului poate fi evenimentul care să pună bazele unui stil de viaţă sănătos și frumos atât pentru angajaţi și angajatori, cât și pentru familiile acestora. Toate cunoștinţele dobândite cu acest prilej pot constitui materialul perfect pentru începerea unei alimentaţii sănătoase a copiilor, cu atât mai mult cu cât un copil are nevoi energetice și nutriţionale chiar mai mari decât ale unui adult. El crește, învaţă, se joacă. Aceste activităţi au nevoie de „material de construcţie“ solid și rezistent.

CITEȘTE ȘI Educația nutrițională

Funcţiile creierului – memoria, atenţia, creativitatea –, atât la copil, cât și la adult, necesită lipide și glucide de calitate, oferite la momentele oportune.

Cunoștinţele dobândite în cadrul unui program de nutriţie vor fi suportul ideal pentru soluţionarea problemelor de gestionare a stresului, a emoţiilor și a stărilor de rău fizic.

Așadar… vă invit să parcurgem împreună, pas cu pas, drumul către sănătate prin regăsirea armoniei din farfurie.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii