Adevărul este că britanicii nu erau foarte entuziasmați să disturbe „un cuib de viespii” de triburi arabe pentru că Imperiul lor atinsese deja ceea ce considerau a fi dimensiunile maxime pentru o administrație eficientă. Dar devenise foarte clar pentru toată lumea că Imperiul Otoman era în pericol real să se dezintegreze așa că cineva urma să umple spațiul respectiv și riscul pentru Suez era foarte mare.
Deci, împărțirea avea sens și britanicii erau mulțumiți că lucrurile se lămuriseră.
Și o linie dreaptă prin mijlocul arabilor, într-o zonă deșertică, nisipoasă avea sens pentru că așa au putut fi evitate discuțiile interminabile și conflictele cu francezii alături de care în acel an luptau împotriva germanilor.
Francezii, care deși le erau aliați, știau deja că le vor fi foarte probabil inamici în războaie viitoare și cu care se certau deja pe nenumărate subiecte. Nu se certau însă pe nevoia de a atrage SUA în războiul împotriva Germaniei și a Imperiului Otoman. SUA care erau total împotriva imperialismului și care militau pentru stoparea imediată a oricărei alte alipiri de teritoriu și care nu ar fi acceptat sub nici o formă o astfel de împărțire.
Așa că britanicii aveau nevoie de o soluție pentru a controla zona lor fără să o stăpânească oficial. Și mai ales Palestina datorită apropierii de Suez. Și s-au decis să sprijine mișcarea Sionistă și să creeze statul Israel.
Mișcarea avea sens pentru că astfel în viitor sioniștii ar fi urmat să le fie profund recunoscători și le vor sprijini agenda proprie in zonă. Anticipau nemulțumiri ale arabilor, dar credeau că avantajele economice ale emigrației evreilor către Palestina vor reduce dramatic aceste nemulțumiri.
Când a fost clar că s-au înșelat dramatic, au recurs la o mișcare care avea sens: au limitat dramatic numărul imigranților. Ceea ce a enervat la culme Mișcarea Sionistă care s-a întors împotriva britanicilor, care luptau deja cu arabii și erau în conflict cu Franța legat de … Nu tot ce are sens pe termen scurt are sens și pe termen lung.