FacebookTwitterLinkedIn

Stefan Schaffer se alătură echipei de pe poziția de Head of Chief Information Office în cadrul diviziei „Technology, Data & Innovation Private Bank” a Grupului.

Cu o experiență de aproape 30 de ani în dezvoltarea de soluții IT pentru business, de-a lungul carierei sale a dezvoltat produse și servicii IT pentru diferite companii, a coordonat proiecte majore de integrare de unități de business, precum și dezvoltarea de aplicații pentru gestionarea riscului și conformitate.

În iulie 2020, s-a alăturat grupului Deutsche Bank după o experiență ca partener într-o companie multinațională din domeniul serviciilor profesionale, unde a fost responsabil de utilizarea tehnologiei în servicii anti-fraudă și conformitate. Stefan Schaffer deține o diplomă în matematică și informatică de la Universität Karlsruhe (în prezent Karlsruhe Institute of Technology).

 „Sunt foarte fericit să mă alătur uneia dintre cele mai dinamice unități a grupului Deutsche Bank”, declară Stefan Schaffer. „DB Global Technology a dovedit deja că este o piesă esențială în transformarea tehnologică a băncii”.

Deutsche Bank este prezentă pe piața din România din anul 1998 și una dintre cele mai importante bănci germane.