Acesta va coordona activitatea Danone în România, Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia, fiind responsabil de implementarea strategiei de creștere a companiei în regiune, de la sediul din București.
Konrad Kowalik are o experiență de peste două decenii în industria bunurilor de larg consum. De-a lungul carierei sale în cadrul Danone a ocupat mai multe poziții de conducere, inclusiv cea de Country Manager pentru Țările baltice, Director de Vânzări și Director Comercial la Nutricia Polonia, iar, cel mai recent, a deținut funcția de Director de Zonă pentru Asia-Pacific și Japonia în cadrul Evian Volvic Alpro International.
„Sunt onorat să preiau această nouă responsabilitate și să lucrez alături de echipele talentate din Europa Centrală. Regiunea oferă oportunități semnificative de creștere, inovare și investiții, iar eu sunt nerăbdător să construiesc pe baza fundamentelor solide ale Danone pentru a genera valoare sustenabilă pentru consumatori, clienți și parteneri”, a declarat Konrad Kowalik.
Konrad Kowalik își va desfășura activitatea din București. El îi succede lui Adrian Pascu, care își continuă parcursul profesional în afara companiei Danone.
La începutul acestui an, Danone România a finalizat o nouă etapă importantă a procesului de modernizare a fabricii sale din București, printr-o investiție de 10 milioane de euro într-o nouă linie de ambalare. Unitatea de producție, care are o istorie de 27 de ani de producție locală, se numără printre cele mai avansate fabrici din Europa și susține exporturile către alte 17 țări.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.