Cautare




, Contributor

Lideri |
|

Danone a lansat un nou brand de iaurturi sub marca OIKOS

Anca_Stroe.JPG
Compania Danone a lansat pe piaţă un nou brand de iaurturi – OIKOS, inspirat dinreţete greceşti. De altfel, OIKOS în limbra greacă înseamnă acasă, iar producătorul încearcă prin acest lucru să le transmită consumatorilor starea de bine şi sentimentul de „acasă”.

Pentru început, au fost lansate trei variante de produs, pe pat de fructe: cu căpșune, kiwi sau piersici. De altfel, patul de fructe reprezintă o inovație în portofoliul Danone România și permite mai multă libertate de consum, prin posibilitatea de a mixa sau nu iaurtul simplu și fructele, în funcție de preferințe.

Iaurturile OIKOS se remarcă prin conținutul ridicat de proteine, de 5,4%, și conținutul scăzut de grăsime, de doar 2,2%, fiind produse cu o textură cremoasă, densă și un gust bun. Toate aceste beneficii recomandă iaurtul OIKOS ca o gustare sățioasă și sănătoasă, potrivită pentru orice moment al zilei. 

 „Știm din studiile de piață că în România 1 din 4 lactate fermentate se consumă ca gustare. Prin lansarea OIKOS ne dorim să creștem segmentul de gustări sănătoase din România, segment aflat într-o evoluție rapidă la nivel mondial și pentru care se observă o tendință de dezvoltare și pe piața românească. Iar pentru români mâncarea este o experiență în sine, de aceea trebuie să fie în primul rând gustoasă și sățioasă – ceea ce oferă OIKOS – un iaurt consistent, sățios și gustos, dar în acelasi timp și un snack sănătos”, a declarat Anca Stroe, Director de Marketing, Danone Sud Estul Europei.

Iaurturile OIKOS sunt disponibile într-un ambalaj practic de 150 de grame, ușor de transportat și de consumat atât la micul dejun, ca gustare între mesele principale sau ca gustare ușoară de seară. În plus, noile produse OIKOS sunt o importantă sursă de proteine, fermenți lactici activi și beneficiază de un conținut scăzut de grăsime.

Potrivit reprezentanţilor companiei, brandul OIKOS este prezent și în Canada și Statele Unite ale Americii. În Canada, la doar doi ani de la lansare, OIKOS este la acest moment cel mai bine vândut iaurt grecesc de pe piață, iar in America este al doilea cel mai bine vândut brand al Danone, după Activia. 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii