Reporter: Trebuia să treci printr-o astfel de „școală” ca să ai succes?
Daniela Matei: Probabil. Da.
Reporter: Spune-ne cum ai ajuns atât de sus într-o companie de media.
Daniela Matei: După ce am intrat în publicitate în anul 1992 la Graffiti, am trecut la Creative Media câțiva ani mai târziu, iar apoi la achiziție și producție pentru televiziunea Prima TV, care mai apoi a devenit parte din SBS. La vremea aceea, în naivitatea mea, scriam scrisori președintelui SBS Broadcasting, încercând să-i prezint oportunitatea de a investi în România. Evident că nu am primit niciun răspuns. Dar, la un târg internațional de programe în SUA, printr-o întâmplare, am cunoscut oamenii de decizie din grup și, după o vreme, SBS a început negocierile pentru a achiziționa Prima TV. După ce am devenit parte din grup, la un moment dat, vicepreședintele pentru programe al grupului SBS s-a gândit că ar fi păcat să rămân în România, să mă ocup doar de producțiile Prima, și mi-a propus să vin la Londra ca să mă ocup de producțiile întregului grup. Asta a fost în anul 2001.
Reporter: Și ce-ai făcut?
Daniela Matei: Atunci am plecat de la Creative Vision, unde realizasem deja show-uri de succes: „Vrei să fii miliardar”, care a luat și ceva premii de televiziune în România, talk-show-ul cu Nadine, styling show-ul cu Andreea Raicu, „Cronica Cârcotașilor” și multe alte producții. Am devenit Vice-President Local Productions pentru SBS Londra – un pas foarte mare, categoric! În grupul acesta s-au întâmplat tot felul de lucruri. Pentru mine responsabilitățile au crescut, am fost cumparați de Private Equity, pe urmă compania a fuzionat cu Pro Sieben Sat1 și m-am mutat la Munchen… Iar după aproape zece ani în același grup, știi cum e, trebuie să mai faci și altceva.
Reporter: De la SBS ai trecut la Fremantle.
Daniela Matei: Am trecut la producție, da, practic nu am vrut să mă duc la alt grup de broadcast pentru că am început cu producția la Creative Vision, pe urmă am trecut la broadcast aproape zece ani cu SBS, așa ca am vrut să mă întorc la prima pasiune, producția; este mai challenging să vinzi.
Reporter: Mai este vreun alt român atât de sus în managementul unei companii internaționale de media, televiziune sau publicitate?
Daniela Matei: Nu a fost domnul Sârbu atâția ani?
Reporter: Acum nu mai este…
Daniela Matei: Nu știu… Eu cunosc zona de content, cu publicitatea nu am mai lucrat de pe vremea începuturilor din anii ’95-96 când eram la Graffiti.
Reporter: Atunci putem afirma că ești românul cu cea mai mare funcție din industria internațională de media.
Daniela Matei: Da, poate pe partea de content, dar nu știu pe partea de broadcast sau pe alte zone de media…
Reporter: …Cel mai mare general.
Daniela Matei (râde): Știi cum e, lucrurile acestea se întâmplă, nu mi-am propus eu când eram mică să ajung mare și departe. Ce job am avut, am vrut să-l fac bine și când faci ceva bine, se remarcă.
Reporter: Antena, Pro TV, Kanal D, Prima au sau au avut formatele voastre… În zona Balcanilor de vest cu cine lucrați?
Daniela Matei: În Croația, pentru RTL, de patru ani facem un daily drama gen telenovelă, 140 de episoade în fiecare an, „Vatre Ivanici” / „Rugul” e cea mai noua (se filmeaza acum); în anii trecuti am produs „Ruza Vjetrova” – „Roza Vânturilor”, care a avut două sezoane și „Taine” – „Secrete” a fost al treilea serial. Importat este că toate sunt dezvoltate local, că s-au vândut și la alte televiziuni din regiune – FremantleMedia are o istorie de succes în zona – iar acum Fremantle International le vinde și în restul lumii, în afara acestei zone. Pe urmă Nova TV în Croația a avut „Got Talent” ani la rând și acum au făcut o pauză. În piețe mici câteodată trebuie să mai iei și o pauză, să lași formatul să se odihnească până vrea lumea să-l vadă din nou. „Fermier caut nevastă” a fost și în România acum niște ani pe Prima TV, în Croația este pe RTL acum sezonul cinci, am făcut X Factor pentru Pink în Serbia, Bosnia Herzegovina, Macedonia și Muntenegru, sezonul unu toamna trecută și primăvara asta și sperăm să continue. Un alt exemplu este „Family Feud” care se numește „Familiada” pe Antena 1, în Republica Moldova se cheamă tot Familiada, în Slovacia se cheama „5 contra 5”, este în access daily și a avut episodul 1.000 acum o săptămână, în Polonia se difuzeaza în fiecare sâmbătă și duminica de 20 de ani. Avem, de asemenea, success cu seriale gen „soap opera”, cam ca o telenovela fără sfârșit, spre exemplu, în Polonia facem un serial care se difuzează zilnic de 10 ani.