Daniela Alecse a ales să părăsească, acum patru ani, un domeniu în care excela și o companie în care era apreciată pentru performanțele sale. “Am lucrat 18 ani în asigurări de viață, de când am terminat facultatea, am fost trainer, consultant trainer și manager într-o multinațională”, povestește aceasta. Cu toate acestea, provocările întâmpinate pe plan personal i-au schimbat percepția asupra demersului carierei sale.
“Din păcate sau din fericire, de fapt acum vreo șase ani de zile, am fost diagnosticată cu o boală destul de necunoscută. Vorbim aici de intoleranța la gluten. Acum șase ani de zile nu prea se știa mare lucru nici despre produsele gluten și nici despre ce înseamnă partea asta de intoleranță. Și pentru că îmi doream partea de antreprenoriat destul de mult timp, am zis că e momentul să nu mai văd partea întunecată a acestei boli și să fac o schimbare în viața mea profesională.”, mărturisește Fondatorul L’Amande.
Cu un debut într-un domeniu despre care nu știa nimic, fără un fundal profesional specific, Daniela și-a asumat un risc major. Astfel, ea a deschis L’Amande – Desserts sans gluten, un laborator de producție unde să pregătească produse fără gluten. “Trecerea a fost foarte dificilă: Dintr-un domeniu unde, într-adevăr, eram foarte bine pregătită și iubeam ceea ce făceam, într-un domeniu de care habar nu aveam nimic.”, explică aceasta.
Întrebată de primii ani de activitate, în calitate de antreprenor, ea își amintește de provocările financiare cu care s-a confruntat: “În primul an a fost foarte greu și am venit cu bani de acasă tot timpul; că n-am avut ce să fac altceva”. Deși a fost dificil, a fost întotdeauna ambițioasă și sfătuiește fiecare antreprenor, la început de drum sau cu o experiență vasta, să “aibă grijă de echipele lor de oameni, dar și să aibă grijă de clienții lor. Să aibă curaj să vadă oportunități când paharul se golește.”