Holde Agri Invest SA, unul dintre cei mai mari operatori de terenuri agricole din România, anunță numirea lui Daniel Adam în funcția de Director Financiar (CFO) la nivelul grupului, de la 1 februarie 2024.
Daniel Adam, care îl va înlocui în funcția de CFO pe Adrian Pîrciu, este un executiv cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul financiar și operațional. De-a lungul carierei sale, a ocupat diverse poziții de conducere la EDS Group (Euro-Druckservice GmbH), atât la nivelul grupului, cât și la cel al subsidiarei din România, World Class și Infopress.
În calitate de CFO al Holde Agri Invest, Daniel Adam va fi responsabil de coordonarea activității departamentului financiar și implementarea strategiei financiare la nivelul grupului. De asemenea, împreună cu echipa de conducere, acesta va contribui la atragerea de finanțări prin intermediul pieței de capital, precum și la procesul privind transferul Holde Agri Invest de pe piața AeRO, pe Piața Principală a Bursei de Valori București.
Holde Agri Invest, companie inițiată de un grup de antreprenori români în 2018, exploatează peste 13.700 de hectare de teren, organizate în patru nuclee – ferma Roșiori situată în Roșiori de Vede (județul Teleorman), Frumușani (județul Călărași), Videle (județul Teleorman) și Conțești (județul Dâmbovița).
Începând din octombrie 2020, Holde Agri Invest este o companie publică cotată pe piața AeRO a Bursei de Valori București cu simbolul HAI, iar din luna octombrie 2021, compania este inclusă în indicele BET-AeRO al BVB, având a doua cea mai mare pondere.