FacebookTwitterLinkedIn

Danemarca nu mai consideră boala „esenţială din punct de vedere social”, potrivit The Guardian. Mai mult de 80% din populația țării, cu vârsta de peste 12 ani, a fost complet vaccinată.

Drept urmare, certificatul digital care dovedește vaccinarea nu va mai fi cerut la intrarea în cluburi, ultima măsură care se afla în vigoare.

„Nu aş spune că este prea devreme. Am deschis uşa, dar am şi spus că o putem închide dacă trebuie”, a declarat Søren Riis Paludan, profesor de virologie la Universitatea Aarhus.

Din data de 14 august, purtarea măştii în mijloacele de transport în comun nu mai este obligatorie. De la 1 septembrie, cluburile de noapte au fost redeschise, au fost eliminate limitările privind adunările publice, și a fost înlăturată obligativitatea de a prezenta certificatului pentru a sta în interiorul restaurantelor, pentru a participa la evenimente sportive, pentru a merge la sala de sport sau la coafor.

Cu toate acestea, purtarea măştii este obligatorie în aeroporturi. Distanţarea fizică este încă recomandată, iar pentru cetăţenii altor ţări există în vigoare la graniţă restricţii de intrare pe teritoriu.