Pentru „Bursuc“, aşa cum este alintat de cei apropiaţi, 2009 a fost un an cu adevărat încărcat. După ce a câştigat titlul cu formaţia ialomiţeană Unirea Urziceni, Dan Petrescu a luat o decizie surprinzătoare pentru suflarea microbistă. A părăsit campionatul intern pentru Kuban Krasnodar, formaţie din liga a doua rusească.
Deşi mulţi oameni din fotbal considerau că Petrescu a făcut un pas înapoi în carieră în momentul în care cota îi crescuse, antrenorul român a fost atras de proiectul ruşilor şi de posibilitatea de a promova cu echipa în prima ligă, după care ar urma să atace un loc în cupele europene.
Dan Petrescu a câştigat o sumă considerabilă de bani din contractele de fotbalist din perioada în care evolua în Anglia la Chelsea, Bradford City şi Southampton. A fost atras de piaţa imobiliară încă din perioada în care activa ca fotbalist şi a investit treptat în apartamente de lux în Anglia şi România.
Petrescu deţine o casă de vacanţă în Oliva Nova, un apartament de lux în Anglia, de pe vremea când apăra culorile echipei londoneze Chelsea şi o altă vilă pe Şoseaua Nordului. Restul apartamentelor şi vilelor sunt închiriate. Deşi proprietăţile lui Petrescu fac parte din categoria de lux, criza nu l-a ocolit nici pe „Bursuc“, care a fost nevoit să reducă preţul chiriilor la jumătate.
Antrenorul echipei din Krasnodar a declarat că a sistat investiţiile în imobiliare, urmând ca în viitorul apropiat să investească mai mult în timpul petrecut cu familia.