Cautare




, Contributor

Reinventarea României |
|

Dan Isai (SaladBox): „Antreprenoriatul o să salveze economia. Nu statul, nu fondurile europene și nu Banca Mondială”

În ultimele două luni omenirea s-a confruntat cu o situație fără precedent, generată de epidemia de coronavirus, iar o criză planetară este, practic, iminentă. Cu toate că crizele vin și pleacă, de data aceasta criza va avea efecte năucitoare pe o perioadă mai lungă de timp.
 aboneaza-te
Dan Isai

Un alt aspect important la această criză este că a afectat profund toate domeniile de activitate, în special mediul de afaceri și cel sanitar. Dar așa cum spune și Dan Isai, fondatorul SaladBox, și mulți alți afaceriști, „Partea de antreprenoriat o să salveze economia. Nu statul, nu fondurile europene și nu Banca Mondială.”. Pe de altă parte, acesta este de părere și că “ține de noi până la urmă să ridicăm economia asta.”

Deși au restaurante deschise în 13 țări, Dan Isai susține că în România a simțit cel mai tare efectele pandemiei, pentru că aici are cea mai mare prezență. “Aici ne-a pus jos la pământ, ne-a lăsat un pic fără aer și cu toată adrenalina pe care o ai când nu mai ai aer am intrat într-o perioadă de panică, în care am încercat să optimizăm și să salvăm ce avem, dar și să avem grijă de cei dragi, atât familia cât și partea de angajați.”, spune Dan Isai.

Vezi aici lista completă a speakerilor de le Reinvent Summit

Însă și pe timp de criză fondatorul SaladBox reușește imposibilul, astfel că și-a extins rețeaua de restaurante în țări precum Canada, Belgia, Malta și de la 1 iunie în Rusia, de altfel “piețe foarte grele, care era greu să le deschizi și când toate granițele erau deschise și totul mergea normal. Acum furnizorii au fabricile închise, granițele sunt închise până la urmă, dar ne-am descurcat. Ne-am descurcat și sunt foarte mândru de echipa mea”, mai spune Dan Isai. Optimist și cu o ambiție de nedescris, Dan Isai mai este de părere și că “dacă reușim acum în plină pandemie să deschidem, nu văd de ce să nu reușim să supraviețuim și după.”

Pandemia de coronavirus a schimbat regulile mai în toate sectoarele de activitate, iar reprezentanții mediului de business susțin că ne așteaptă transformări radicale ce vizează mai toate aspectele vieții. Dan Isai este și el de acord cu faptul că urmează schimbări majore dar și o perioadă de tranziție în care oamenii se vor adapta unei noi normalități. “Nu o să se revină niciodată la ce a fost. Vechiul normal nu o să fie noul normal și nu știm care o să fie noul normal, pentru că în fiecare zi criza are niște efecte. Răspunsurile noastre la efectele acelei crize este noul normal și mai degrabă eu cred că contează foarte mult ce este astăzi și înspre ce tinde să fie mâine. Și apar schimbări. Apar schimbări pe partea de tehnologie, pe partea de rutină a oamenilor, a comportamentelor, legislației. Dacă până acum când mergeai la aeroport trebuia să ai grijă să nu-ți iei pistolul cu tine, acum trebuie să-și iei și temperatura înainte să mergi, să nu mergi degeaba, că dacă ai nu te lasă să te urci în avion.”, mai precizează Dan Isai.

Pe de altă parte, chiar și dacă este criză la nivel global, Dan Isai consideră că este necesar ca mediul de afaceri să fie mai unit ca oricând și să lucreze împreună pentru relansarea economiei țării.“Este de datoria noastră să găsim soluțiile, să ne organizăm, să ne mobilizăm și să folosim ecosistemul nostru de business în care suntem implicați și să aducem la aceeași masă toți colegii care mai până ieri îți erau competiție, să-ți aduci partenerii de business și împreună să stam jos, să fim foarte transparenți unii cu alții, să examinăm situația de comun acord, să ajustăm parametrii și să stabilim modul în care vom colabora. Și eu cred că asta face diferența între multe companii care reușesc să revină la succesul anterior sau chiar să-l depășească sau a continua să piardă zi de zi.”.

Contextul actual, plin de incertitudine, aduce, totodată, și oportunități, însă nu doar în ceea ce privește mediul de afaceri, ci și cel social. Astfel că, într-o perioadă post-pandemică, Dan Isai susține că “lumea în momentul de față caută mai mult să vii cu informații, cu transparență, cu ce știi și mai degrabă să vii și cu principile și valorile pe care te bazezi când cauți soluțiile pentru probleme, pentru că nimeni nu se așteaptă de la tine să ai toate răspunsurile, dar se așteaptă să fii transparent și se așteaptă să ai anumite valori și principii ca să se poată baza pe colaborarea cu tine în continuare.”.Așadar, din perspectiva antreprenorului cele trei ingrediente cheie pentru reușită, într-o perioadă critică ca cea din prezent, sunt: transparența, informațiile clare, speranța, dar și empatia. Mai exact, acesta consideră că “E timpul să încercăm să purtăm și papucii interlocutorului nostru. Nu e vorba de win-win și nu cred că e vorba de câștig pentru companii în momentul de față.”

În plus, antreprenorul trage un semnal de alarmă legat de parteneriate, empatie, comunicare și dialog și spune că “O să fie greu. O să fie greu și eu văd în cazul nostru. Avem centre comerciale care urmează să se deschidă. Dacă nu găsim dialog cu ei și nu găsim o metodă prin care business-ul să devină sustenabil pe o perioadă mai lungă decât o lună, două, nu are rost să deschidem. Adică mai bine îmi pun eforturile unde găsesc comunicare, pentru că e greu și e important să existe dialog între părți.”. Concret, Dan Isai nu își dorește să câștige sau să facă profit, însă vrea ca ceea ce face să fie sustenabil pentru că “altfel muncim degeaba și nu are rost să deschidem ca după aceea să băgăm în greutate și furnizorii și angajații.”.

Așadar, într-o perioadă nesigură și plină de provocari Dan Isai, fondatorul SaladBox, crede că “perioada asta ne forțează să fim mai buni, decât anul trecut”, și se arată optimist pentru viitor.

 “Din păcate, eu cred că nimeni nu o să vină să ne salveze ziua” – Dan Isai, Fondator SaladBox

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii