Dacia Sandero îşi menţine poziţia de lider al vânzărilor la nivel european, în timp ce Duster rămâne în top 10, potrivit unei analize a specialiştilor Romanian Economic Monitor (RoEM) – UBB FSEGA.
Datele incluse în proiectul de cercetare al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) arată că Dacia şi Ford generează 9% din exporturile anuale ale României, notează Agerpres.
Conform datelor finale, în 2024, în Europa au fost vândute aproximativ 268.000 de unităţi Dacia Sandero, iar un alt model al mărcii, Dacia Duster, a revenit în top 10 al celor mai vândute modele, ocupând locul nouă, cu circa 175.000 de unităţi livrate, după ce a mai ocupat acelaşi loc în 2022. Cele mai recente date disponibile pentru 2025, aferente perioadei ianuarie-noiembrie, arată că Sandero îşi menţine poziţia de lider al vânzărilor la nivel european, în timp ce Duster rămâne, de asemenea, în top 10. Ca urmare a obţinerii acestor performanţe, Dacia a depăşit pragul de 10 milioane de vehicule vândute la nivel global de la lansarea primului Logan, în anul 2004, arată analiza.
Prima generaţie Dacia Sandero a fost lansată în 2008, iar, în prezent, modelul aflat pe piaţă este a treia generaţie, încadrat în segmentul B al autoturismelor de clasă mică. Creşterea semnificativă a calităţii modelului din a doua generaţie a dus la obţinerea unui succes considerabil în Europa, Sandero intrând în 2019 în top 10 al celor mai bine vândute automobile pe poziţia a şaptea.
“Chiar dacă în România popularitatea mărcii Dacia a fost mereu ridicată, datorită raportului favorabil preţ-calitate şi nivelului tehnic adecvat, marca a reuşit între timp să-şi consolideze o poziţie puternică şi pe piaţa europeană, câştigând încrederea unui public larg”, susţine prorectorul UBB Cluj-Napoca şi coordonatorul echipei RoEM-UBB FSEGA, Levente Szasz.
Potrivit sursei, Dacia derulează activităţi de asamblare atât pe piaţa europeană, cât şi pe cea din Africa de Nord, prin intermediul uzinei din Maroc.
Din punct de vedere al cifrei de afaceri, compania se află pe locul al doilea în topul celor mai mari companii din România, cu vânzări de peste 5,5 miliarde de euro (în 2024), imediat după liderul clasamentului, OMV Petrom. Raportat la numărul de angajaţi, constructorul se află pe poziţia a şaptea la nivel naţional, cu aproximativ 11.000 de angajaţi.
Romanian Economic Monitor este un proiect de cercetare al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, prin care cei şase cercetători ai universităţii implicaţi în acest demers ştiinţific publică o serie de date economice în forma unor infografice interactive, menite să arate o imagine comprehensivă, actualizată în timp real, a situaţiei economice din România.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.