Cumpărătorii francezi vor vedea în curând mult mai puține “steak-uri vegetariene” în rafturile supermarketurilor. Potrivit Bloomberg, guvernul a emis în această săptămână un decret interzicând utilizarea unor termeni precum “filet”, “biftek” și “coastă de miel” pentru produse alimentare care sunt pe bază de plante. Un total de 21 de termeni sunt incluși în listă, cu excepția “burger-ului”.
Măsura vizează să îmbunătățească transparența și să elimine confuzia pentru consumatori. O primă încercare de acest fel care a avut loc în 2022 a fost suspendată rapid de către cel mai înalt tribunal administrativ al țării, care a constatat că textul era prea vag și nu permitea suficient timp companiilor să își schimbe etichetele alimentare.
Noile reguli vor intra în vigoare în trei luni. Ele includ, de asemenea, o a doua listă de produse de origine animală care pot continua să folosească etichetă de carne doar dacă proporția de plante în acele produse nu depășește un anumit prag. Bacon-ul, de exemplu, poate avea un maxim de 0,5% ingrediente vegetale, în timp ce nuggets-urile pot conține până la 3,5%. Raportul de plante în omlete, în schimb, nu poate depăși 1%.