Avea mereu niște bani puși deoparte – administra cu succes veniturile obţinute de bunicul, deși nu lucrase niciodată, fiind casnică –, cu care „scotea din necaz” pe cine-i cerea ajutorul. Avea o energie incredibilă cu care făcea faţă, cu zâmbetul pe buze, tuturor din familie. Era exigentă și blândă deopotrivă cu bunicul și foarte pretenţioasă cu copiii și nepoţii ei. Nu îmi amintesc s-o fi văzut vreodată nervoasă.
Dacă ceva o supăra, se plimba prin ploaie. Atunci știam că plânge. Am realizat mai târziu că e necesară o anumită putere ca să plângi și că nu e mereu bine să aștepţi ploaia să-ţi limpezească gândurile. E nevoie de curăţenia și răcoarea pe care lacrima ţi le oferă și de încrederea că, până la urmă, o să-i poţi stăvili tumultul. „Curăţă câmpul ca să aibă unde să aterizeze îngerii”, spunea Nichita Stănescu. Cu stropii de ploaie, într-o relaţie de intimitate absolută, am aflat și că, pentru suflet, lacrima, de bucurie sau tristeţe, este un tratament de neînlocuit.
„Gânduri bune să se adune, gânduri rele să se spele”, spunea bunica mea atunci când voia să ne familiarizeze cu sensul curăţeniei trupești. Și nu numai. Deși nu era o persoană care rupea pragul bisericii, avea înlăuntrul fiinţei ei o credinţă destoinică. Știa mai bine ca oricine că onestitatea spirituală și curăţenia fizică se află în strânsă legătură. Faptele ei dovedeau asta. Cam la fel cum făcea și Păstorul din Cântarea Cântărilor, care preţuia deopotrivă neprihănirea spiritului, dar și mirosul plăcut al corpului și hainelor Sunamitei.
Ni se întâmplă tuturor, indiferent că ne aflăm în spaţiul personal sau profesional, să vedem uneori pahare curate pe dinafară, dar murdare pe dinăuntru. Sigur că avem slăbiciuni și uneori imperfecţiunile noastre ies la iveală, precum calcarul pe peretele vasului ce conţine apă limpede. Dacă, în cazul apei, oamenii sunt confuzi când vine vorba de valorile pe care ar trebui să le aibă duritatea acesteia, în privinţa curăţeniei spirituale, Biblia este mult mai clară: „Ceea ce iese din om, aceea îl întinează pe acesta, căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele și dăunătoare”.
E necesar să nu uităm că un corp curat pe dinafară strălucește ca un cristal dacă e întregit de frumosul din interior. Căutaţi să vedeţi în faţa ochilor o grădină luminoasă, înflorită, așa ne spunea bunica, și să vă gândiţi că sunteţi deopotrivă pământul și sămânţa. De noi depinde ce sădim, astfel încât, atunci când răsare, pământul să fie plin de plante sănătoase, nu de buruieni dure și dăunătoare. Și dacă totuși bălăriile își fac loc, nimeni nu ne oprește să smulgem rădăcinile și în pământul curat să sădim plante noi.
Cred că tot de la bunica mea am moștenit un anume talent în a face și a păstra curăţenie. Sincer vorbind, îmi și place. Nu e o dragoste obsesivă pentru ordine, cred că, dacă ar fi fost așa, aș fi primit reclamaţii fie de la membrii familiei, fie de la colegi. E mai degrabă o formă de autodisciplinare care sunt de părere că cere mai mult decât stăpânire de sine. Am senzaţia că altfel poţi desena pe o coală de hârtie curată, iar disciplina te ajută să găsești soluţii chiar și acolo unde ele nu se întrevăd. Sigur că o să ziceţi că și persoanele dezordonate au o ordine proprie și nu vă contrazic. Cred însă că dezordinea ne ajută doar atunci când ne calcă hoţii… și atât.
Mă bucură foarte mult când aud că oamenii fac curăţenie… Doar că unii creștini consideră importante doar două sărbători în an, Paștele și Crăciunul. Personal, nu cred că ar trebui să ne limităm doar la acele momente. E adevărat că în preajma lor suntem mai lesne dispuși să facem mai mult efort, să ne reţinem sau să renunţăm cu mai multă ușurinţă la cele pe care nu le considerăm de fapt potrivite pentru noi, sperând că, brusc, porcul se îngrașă în ajun, iar păcatele ne sunt absolvite ca prin farmec. O astfel de strategie poate avea în aparenţă un efect liniștitor, însă dacă vrem rezultate de durată, nu se întrevede ca variantă câștigătoare.
Daţi drumul la muzică la maximum, faceţi ordine… în haine, nu doar atunci când dulapul stă să cadă, ori când începe sau se sfârșește anul. Specialiștii spun că lipsa de curăţenie din casă provoacă neliniște și, evident, asta nu se referă la lucruri, ci la oameni. De preferat să începem cu noi. Și nu e obligatoriu să fie zi de sărbătoare, liber de la stat ca să ne curăţăm mintea, trupul sau sufletul. Putem face asta mereu, ori de câte ori simţim nevoia. Ca să facem loc. Iar scuza că praful poate fi o peliculă protectoare pentru mobilă nu e suficient de puternică pentru a constitui un motiv real de menţinere a murdăriei. Poate că nu putem direcţiona vântul, dar măcar, vorba poetului, să ajustăm pânzele, nu? Da, singura metodă de a afla ce ne trebuie este să scăpăm de ceea ce nu avem nevoie.
Da, e greu să avem disponibilitate de timp și stare să facem curăţenie. Dar, oricât de dificil ar fi și oricâte bătăi de cap ne-ar da, ea rămâne mama sănătăţii. Și dacă trebuie să plângi pentru asta, fă-o! Plânsul nu arată că ești slab, ci că te-ai născut și trăiești. Iar după ploaie există speranţe reale să apară și curcubeul. Răcorit de stropii calzi sau reci, știi ce ai, ce poţi și mai ales ce vrei. Și o iei de la capăt. Pe curat!