Roger Kao, frate al fondatorului Ken Kao, care deținea funcția de președinte din septembrie 2011, a decis să se retragă de la conducerea grupului taiwanez, ce are o rețea de 185 de birouri de vânzări în 65 de țări.
John Hsuan are o experiență de peste 20 ani în industria IT, contribuind la fondarea a peste 20 de companii. Cel mai recent, acesta a deținut mai multe poziții de executive management în cadrul UMC (United Microelectronics Corporation), producător taiwanez de semiconductoare.
„Aștept cu nerăbdare provocările care vin odată cu numirea mea ca Președinte al D-Link, la nivel global. Mandatul meu este să consolidez imaginea brand-ului D-Link în această eră a digitalizării. Obiectivul este să înțelegem cât mai bine cum interacționează clienții de astăzi cu tehnologia astfel încât să continuăm să dezvoltăm noi produse inovative în lumea rețelelor și comunicațiilor”, declară John Hsuan (foto sus).
Casa inteligentă: Care sunt noutăţile mydlink Home
Schimbarea coincide cu aniversarea de 30 de ani de la înființarea companiei, simbolizînd astfel încheierea unei ere pentru multinațională. Thomas von Baross, CEO al D-Link GmbH Germania și Vice Președinte pentru Europa Centrală și de Est, (foto dreapta) explică: „Suntem foarte încântați și îi urăm bun venit lui John Hsuan în poziția de Peședinte al corporației D-Link. Cu o experiență solidă în domeniul afacerilor, suntem convinși că acesta va deschide un nou capitol în istoria companiei”.
