Principalii investitori și dezvoltatori imobiliari activi în România se așteaptă la o creștere a chiriilor în 2026, în special pe segmentul de birouri, și la o consolidare a cererii pentru spații noi, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță Cushman & Wakefield Echinox.
Studiul se bazează pe interviuri realizate la finalul anului trecut cu managerii unor investitori locali, regionali și internaționali care dețin în România un portofoliu cumulat de peste 15 miliarde de euro, reprezentând aproximativ jumătate din stocul modern de active imobiliare.
„Per ansamblu, investitorii anticipează o perioadă de stabilizare a pieței, fără creșteri bruște ale chiriilor, ale cererii și ale valorilor portofoliilor, aspect ce întărește ideea că România rămâne o piață atractivă, cu condiții favorabile creșterii și investițiilor pe toate segmentele imobiliare, chiar dacă anumite provocări persistă”, a declarat Vlad Săftoiu, Head of Research la Cushman & Wakefield Echinox.
Pe segmentul de birouri, 56% dintre respondenți se așteaptă la majorarea chiriilor în următoarele 12 luni, 39% anticipează stabilitate, iar 5% o scădere. Nivelul de optimism este similar celui din anii anteriori și sugerează o încredere relativ constantă în evoluția acestui sector.
În zona industrială și logistică, așteptările s-au temperat față de perioada 2022–2023, când până la 75% dintre investitori mizau pe creșteri accelerate ale chiriilor. Pentru 2026, 52% dintre participanții la studiu prevăd stabilizare, 36% creșteri și 12% scăderi, semn al unei piețe mai mature și al unei încetiniri a ritmului de expansiune.
Retailul este privit cu un optimism moderat: 41% dintre investitori se așteaptă la creșterea chiriilor, 49% la stabilitate și 10% la scădere, pe fondul unei cereri constante și al unei normalizări după perioada pandemică.
Modificările fiscale sunt indicate drept principalul factor care influențează costurile de ocupare a spațiilor (20% dintre respondenți), urmate de riscurile geopolitice și incertitudinile macroeconomice (câte 18%), inflație (17%) și nivelul dobânzilor (13%).
În ceea ce privește cererea pentru spații noi, investitorii descriu o piață aflată într-o fază de consolidare. Pe segmentul de birouri, companiile își ajustează mai degrabă modul de utilizare a spațiilor decât să își extindă suprafețele. Sectorul industrial și logistic este perceput ca fiind echilibrat, iar retailul continuă să beneficieze de o cerere relativ stabilă.
La capitolul atragerii de capital nou, activele industriale și logistice rămân cele mai atractive, urmate de segmentele alternative – hoteluri, rezidențial destinat închirierii (PRS) și cămine studențești (PBSA). Birourile sunt văzute într-o revenire graduală, iar retailul își păstrează o poziție stabilă, dar fără perspective de creștere accelerată.
Bucureștiul rămâne principala destinație pentru investiții noi, fiind indicat de 72% dintre respondenți, în timp ce 68% vizează orașele secundare, iar 34% analizează activ piețele terțiare, cu mai puțin de 200.000 de locuitori.
În privința strategiilor de portofoliu, 56% dintre investitori intenționează să își extindă deținerile în 2026, 35% să le mențină, iar 9% anticipează o reducere a activității. Principala sursă de finanțare rămân băncile, menționate de 34% dintre respondenți, urmate de împrumuturile de la acționari și fondurile proprii (câte 21%).
Percepția asupra mediului de afaceri din România rămâne relativ constantă, birocrația și calitatea infrastructurii de transport fiind considerate cele mai mari obstacole. În schimb, infrastructura IT este evaluată pozitiv de 80% dintre investitori. Studiul indică însă o deteriorare a percepției privind fiscalitatea, piața muncii și stabilitatea economică.
În plan macroeconomic, sentimentul devine mai precaut: 52% dintre investitori se așteaptă la o creștere moderată a PIB-ului, 15% la o creștere solidă, iar 33% anticipează o contracție, ceea ce reflectă un optimism temperat în contextul actual al economiei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.