Tranzacțiile au implicat active din sectoarele de retail, spații industriale și de leisure, incluzând aici proiecte precum Chitila Logistic Park, complexul Radisson Blu din București și două proprietăți vândute de grupul REWE.
„Nivelul de lichiditate a pieței s-a îmbunătățit gradual în ultimii ani, după ce în 2009 sectorul imobiliar s-a confruntat cu o scădere accentuată a capitalului investit. Activitatea tranzacțională din 2017 reprezintă o fundație puternică pentru 2018, an în care ne așteptăm să vedem o creștere semnificativă a fluxului de capital străin nou în piața imobiliară locală. Fondurile noi aflate în căutare de oportunități pe piața imobiliară locală sunt în prezent la un nivel destul de constant, comparativ cu viteza de intrare a capitalului din perioada 2004 – 2008”, spune Tim Wilkinson, Partner, Capital Markets în cadrul C&W.
Volumul investițional din 2017 s-a ridicat la aproximativ 989 milioane de euro, potrivit calculelor și estimărilor Cushman & Wakefield Echinox, în creștere cu 15,5% față de anul precedent, cel mai mai activ sector fiind cel de retail, cu o pondere de circa 43% în total.
Piața imobiliară locală a fost atractiva pentru o paleta largă de investitori, atrăgând fonduri din 14 țări diferite, incluzând aici tranzacțiile realizate de companii din China (China Investment Corporation), Statele Unite ale Americii (Cerberus), Africa de Sud (Atterbury, Prime Kapital), Franța (Immochan), Belgia (Mitiska-REIM), Austria (Immofinanz) sau Republica Ceha (CTP).
Totuși, la nivelul Europei Centrale și de Est, piața imobiliară locală a atras doar 6% din volumul total tranzacționat (16,2 miliarde de euro), cele mai active piețe fiind Polonia (cu o pondere de 30%), Rusia (25%) și Republica Ceha (20%).
„Ne așteptăm ca în 2018 să stabilim un nou record în ceea ce privește volumul tranzacționat pentru echipa noastră de Capital Markets. Ne așteptăm ca sectorul de birouri să genereze în acest an cea mai mare parte a volumului tranzacțional, urmat îndeaproape de sectorul de retail. Totodată, anticipăm că sectorul industrial va beneficia de cea mai importantă scădere a randamentului investițional, în timp ce activitatea tranzacțională din sectorul hotelier va continua și se va extinde și înspre orașe secundare”, a adăugatWilkinson.