Compania își accelerează investițiile în cipuri, interconectare și centre de date, vizând sisteme care pot integra până la un milion de procesoare dedicate inteligenței artificiale.
Potrivit lui David Wang, vicepreședinte al Consiliului de Administrație și președinte prin rotație al Huawei, numărul parametrilor utilizați de modelele fundamentale de inteligență artificială se apropie rapid de pragul de 10 trilioane și ar putea depăși 100 de trilioane până în 2030. În paralel, capabilitățile agenților AI evoluează accelerat, trecând de la sarcini punctuale de câteva ore la procese complexe executate pe parcursul mai multor luni.
Pe măsură ce modelele consumă volume tot mai mari de resurse, competiția din industrie se mută vizibil din zona de software către infrastructura hardware care susține antrenarea și inferența acestora. Huawei pariază că următoarea fază a dezvoltării AI va fi decisă de cipuri, centre de date și arhitecturi capabile să gestioneze zeci de trilioane de parametri, transformând infrastructura de calcul într-un element strategic indispensabil.
Pentru a susține această viziune, Huawei își extinde portofoliile SuperPoD și SuperCluster. Până în prezent, peste 1.000 de sisteme Atlas 900 A3 SuperPoD au fost deja implementate, iar generația Atlas 950 SuperPoD este utilizată pe scară largă în aplicații comerciale.
Unul dintre pilonii centrali ai acestei strategii este seria de cipuri AI Ascend. Modelul 960DT va deveni disponibil în primul trimestru din 2027, fiind urmat de modelul Ascend 960PR în trimestrul al treilea din același an. Ulterior, compania intenționează să lanseze pe o cadență anuală generațiile Ascend 970 (în 2028) și Ascend 980 (în 2029).
„Dezvoltăm câte o nouă generație de cipuri Ascend în fiecare an (…) În 2028 și 2029, vom lansa cipurile Ascend 970 și Ascend 980. Datorită Legii scalării Tau (τ), nu doar specificațiile lor de calcul vor continua să se dubleze, ci vor exista îmbunătățiri semnificative și în ceea ce privește lățimea de bandă a memoriei, capacitatea memoriei și lățimea de bandă a interconectării”, a declarat David Wang.
Pe termen lung, Huawei vizează dezvoltarea unor super-clustere capabile să interconecteze până la un milion de procesoare, sisteme considerate vitale pentru rularea agenților AI la scară globală.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.