FacebookTwitterLinkedIn

Cupru Min Abrud, compania de stat care exploatează zăcământul de la Roșia Poieni – unde se află aproximativ 60% din rezervele de cupru ale României – a anunțat încheierea unui nou contract-record pentru vânzarea a 45.000 de tone de concentrat de cupru, în urma unei licitații internaționale câștigate de compania elvețiană Glencore.

Potrivit reprezentanților Cupru Min, valoarea noului contract pentru anul 2026 îl depășește cu aproape 6 milioane de dolari pe cel aflat în derulare, care era până acum cel mai avantajos din istoria companiei.

„Cupru Min și-a depășit propria performanță. Noul contract, convenit în urma licitației cu gigantul mondial Glencore, este mai mare cu 5,9 milioane de dolari față de precedentul record”, potrivit companiei.

Directorul general al Cupru Min, Mircea Goia, a subliniat că acest rezultat oferă stabilitate financiară companiei și contribuie la securizarea locurilor de muncă.

„Valoarea contractului, în contextul creșterii cererii globale de cupru, ne oferă stabilitate financiară și ne permite să asigurăm continuitatea locurilor de muncă. În același timp, vedem oportunitatea de a transforma Cupru Min într-un pol al mineritului sustenabil din România, cu deschidere către piețele internaționale”, a declarat Mircea Goia.

Licitație cu șase competitori internaționali

La licitația organizată în toamna anului trecut au participat șase companii internaționale: Transamine, Werco Trade, Mercuria Energy, Glencore, IX Metals și Trafigura. Contractul urmează să fie semnat în luna februarie, iar până atunci valoarea exactă nu poate fi făcută publică, fără acordul cumpărătorului, au precizat reprezentanții companiei.

Contractul are o durată de 12 luni și vizează livrarea unei cantități anuale de 45.000 de tone de concentrat de cupru uscat, criteriul de atribuire fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Piața cuprului, în creștere accelerată

Contextul favorabil al pieței internaționale a contribuit la obținerea acestui rezultat. Potrivit Cupru Min, prețul cuprului a crescut cu aproximativ 50% în ultimul an, depășind pragul de 13.000 de dolari pe tonă la Bursa de Metale din Londra, nivel considerabil peste cel care, de regulă, justifică deschiderea unor noi exploatări miniere.

Cupru Min Abrud are aproximativ 600 de angajați și este deținută integral de statul român. Concentratul de cupru exploatat provine dintr-un zăcământ de tip porfiric, care conține, pe lângă cupru, și alte metale valoroase.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.