FacebookTwitterLinkedIn

Brandul românesc de cosmetice Cupio, lansat în 2012 de antreprenorii Raluca și Răzvan Ștefănescu, a înregistrat o creștere semnificativă în 2023, încheind anul cu o cifră de afaceri de peste 104 milioane de lei (21 milioane de euro) la nivel de grup și cu o rețea națională extinsă la 24 de magazine.

Cu o investiție inițială de doar 10.000 de euro, Cupio a devenit un furnizor de încredere pentru saloanele de înfrumusețare din România, oferind o gamă variată de produse și instrumente pentru manichiură, accesorii, precum și produse pentru machiaj și îngrijirea corpului.

Pe lângă expansiunea pe plan local, Cupio a reușit să-și consolideze prezența și în afara granițelor țării, distribuind produsele sale în Italia, Germania, Belgia și Danemarca prin intermediul distribuitorilor autorizați.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.