Această succesiune de evenimente ne-a fost arătată de-a lungul istoriei. Dacă trecem în retrospectivă ultimii 35-40 ani, în fiecare decadă a acestei perioade, umanitatea s-a confruntat cu diverse și numeroase crize financiare, locale sau globale, începând cu recesiunea din 1980, continuând cu recesiunea de la începutul anilor 1990, criză petrolului din 2003-2009 și încheind cu prea bine cunoscuta criză a creditelor ipotecare din Statele Unite ale Americii, în perioada 2007-2010/2011.
Aceasta din urmă a fost și cea mai severă, cu semnificative consecințe, atât asupra SUA, cât și asupra economiilor țărilor europene. În ceea ce privește Europa, corecția aplicată de această criză a fost cuantificată de specialiști prin deprecieri bancare de aproximtativ 940 de miliarde de dolari, între 2008 și 2012. După cum ne așteptam, decăderea piețelor globale a avut un impact masiv negativ și asupra economiei României.
Astfel, în loc să ne gândim că vom putea evita următoarea criză, mai bine ne gândim cum ne putem proteja în momentul în care va veni. Iar acesta este un exercițiu care trebuie început, bineînțeles, înainte de criză.
Un pilon important al viitoarei crize financiare: îndatorarea excesivă a statelor
Creșterea economică a României de aproape 7%, comparativ cu 2016, este foarte bine văzută de majoritarea populației.
Însă, faptul că ea se bazează, în marea ei pondere, pe consum, care este, pe de o parte, alimentat de creșterile artificiale ale salariilor din sistemul bugetar, a salariului minim și mediu pe economie, fac ca această creștere economică să nu fie considerată stabilă de către economiști. Aceste creșteri salariale, alături de alte măsuri au avut un efect negativ, de boomerang, asupra investițiilor în infrastructură, care ar fi trebuit, de fapt, puse pe primul loc în strategia de dezvoltare durabilă a României.
Creșterile salariale din sectorul privat, coroborate cu scăderea de taxe și colectarea mai slabă a acestora (exemplu: TVA), au dus la un buget scăzut și automat la o creștere a îndatorării statului. Iar această tendința de îndatorare a statelor este resimțită și la nivelul global. Îndatorarea excesivă a statelor va reprezenta un pilon important în declanșarea unei noi crize financiare.
Macro vs. micro
Astfel, la nivel macro, un element crucial în depășirea unei crize economice îl constituie abordarea realistă, pragmatică și responsabilă, transpusă în măsuri macroeconomice de către clasa politică. În acel moment, clasa politică ar trebui să vină cu un plan de salvare pe termen lung, care, deși poate impune măsuri drastice, trebuie să convingă populația că scopul final este de a readuce stabilitatea și creșterea economică. Un exemplu de astfel de strategie politică drastică a fost adoptată, cu succes, în timpul crizei din Turcia din anul 2001.
O a două soluție în caz de criză o constituie organizarea propriei afaceri, această fiind o „armă” la nivel micro, pe care o putem controla. În această categorie avem mai multe pârghii de care ar trebui să ținem cont. Măsurile de protecție pot diferi de la un business la altul, în funcție de punctele nevralgice ale fiecărei afaceri, însă, în general, putem urmări următorele pârghii: lichiditatea, diversificarea portofoliului, îndatorarea bancară și urmărirea realizării bugetului.
Patru recomandări pentru o lichiditate mai bună
Lichiditatea este poate cel mai important factor de care trebuie să avem grijă în perioade de criză.
Odată cu venirea crizei, economia se contractă, rezultând o tendința de scădere a veniturilor companiilor care poate duce la scăderea capacității de plata a furnizorilor și, în același timp, există o posibilitate mai mică de obținere a finanțărilor. În acel moment, ar trebui să dispunem de capital de lucru, astfel încât să nu punem în pericol finanțarea afacerii. În acest sens, asociații ar fi indicat să găsească raportul optim între distribuirea profiturilor, ca dividende, și capitalizarea acestora.
Pentru a ne asigura că avem o lichiditate bună, care să ne permită derularea afacerii și în timp de criză, unele dintre recomandările mele sunt:
1.Armonizarea termenelor de plata client-furnizor. Ideal ar fi să urmărim că termenul de plata stabilit prin contract pentru clienții noștri să fie mai mic decât termenul de plată al facturilor către furnizorii companiei.
2.Controlul nivelului stocurilor. În perioada de creștere economică avem tendința de a mări stocurile companiei în ideea de a deservi cât mai rapid clienții. În perioadele de recesiune însă, în momentul în care veniturile încep să scadă există riscul să surprindă compania cu un nivel al stocurilor foarte ridicat, potrivit pentru o perioadă când veniturile sunt în creștere. Este important să nu blocăm lichiditatea companiei într-un nivel ridicat al stocurilor care se vor roti mult mai greu, odată cu scăderea vânzărilor. Practic, ar trebui să schimbăm strategia de vânzarea din push în pull.
3.Asigurarea creanțelor. Dacă societatea operează pe piață vânzărilor cu ridicată, ar trebui să ia în considerare asigurarea creanțelor. În cazul în care clienții nu își vor mai putea achita facturile, societatea își va putea recupera creanța de la asigurător, dacă clientul a fost, în prealabil, agreat de către acesta. Trebuie luat în considerare și faptul că acest mod de operare vine și cu un cost mai mare cu asigurările, însă, pe timp de criză, este foarte indicat să ne protejăm sau asigurăm încasările.
4.Costurile fixe versus Costurile variabile. Ar trebui să ne gândim și la flexibilitatea operațională a firmei. În cazul în care vom întâmpina o contractare a veniturilor, faptul că am avea o pondere importantă de costuri fixe poate afecta serios activitatea și chiar lichiditatea firmei. Ar trebui, astfel, să micșorăm pe cât posibil costurile fixe ale companiei, și să rămânem, pe cât posibil, cu o pondere cât mai mare a costurilor variabile, pentru a ajuta fluxul de numerar. O variantă de reducere a costurilor fixe ar fi prin externalizarea serviciilor suport care nu au impact semnificativ în obiectul de activitate al companiei.
Prin externalizare, se oferă companiei sau antreprenorului un timp suplimentar pentru a se concentra strict pe activitatea de bază, plasând riscurile asociate cu activitățile suport către firma de externalizare. Pe de altă parte, în eventualitatea unei crize, este mult mai ușor să negociezi un contract de servicii de externalizare decât să restructurezi compania din punct de vedere al personalului, în dorința de a te adapta la situația de criză.
Câteva soluții: mulți clienți mici și multe produse
În cazul diversificării portofoliului, putem vorbi despre două aspecte: diversificarea portofoliului de clienți și diversificarea portofoliului de produse.
1.Diversificarea portofoliului de clienți. Statistica și istoria ne spun că societățile care au avut un portofoliu de clienți format atât din clienți mari cât și din clienți mici au făcut mult mai bine față unei crize financiare. De ce? Pentru că în momentele de criză clienții mari au puterea să impună reduceri de prețuri și termene de achiziție în favoarea lor, invocând tocmai criza. De multe ori însă, reducerea de preț impusă nu ne va mai permite să obținem profit sau chiar să funcționăm.
În schimb, în perioade de criză, clienții mai mici sunt, într-o importantă măsură, mai dependenți de serviciile noastre, iar puterea lor de negociere nu este atât de mare precum cea a clienților mari. Nu mai trebuie menționat faptul că a rămâne cu un client care să aibă o pondere mare din totalul veniturilor companiei constituie un risc major de business, de blocaj financiar. Blocajul poate veni din două părți: fie că acesta va avea putere de negociere mare, fie că ar putea avea el însuși probleme financiare care să afecteze plățile către societate.
Tot în sensul diversificării portofoliului de clienți, este de recomandat să încercăm pe cât posibil să ne scalăm afacerea la nivel european sau chiar mondial. Nu trebuie neapărat să ne gândim că acest lucru se întâmplă doar în cazul firmelor mari. Fie că ești furnizor de servicii (de exemplu, IT) sau de bunuri, cu ajutorul internetului poți sparge granițele țării și poți trimite serviciile sau produsele și pe alte piețe în afară României. În felul acesta ne diminuăm semnificativ riscul de țară, având în vedere că economiile nu se vor contracta toate în același timp sau cu aceeași anvergură.
2.Diversificarea portofoliului de produse. Atât în cazul companiilor care operează în sfera serviciilor, cât și a celor din sfera bunurilor, lărgirea gamei de servicii sau produse oferite reduce semnificativ riscul de business. Practic, în situații tulburi din punct de vedere economic, serviciile sau produsele companiei trebuie să fie cât mai variate, pentru a acoperi un număr cât mai mare de potențiali clienți.
Astfel, scăderea valorii vânzărilor singulare va fi compensată de creșterea numărului de clienți interesați de gama noastră lărgită de servicii sau produse. Spre exemplu, în situații de criză, afacerile nișate care au o gamă restrânsă de servicii sau produse și care se adresează unui portofoliu relativ mic de clienți, pot fi primele care întâmpină dificultăți financiare, din cauza contractării economice.
Îndatorarea bancară: băncile nu sunt dispuse să împartă riscul businessului
Obișnuim să ne ajutăm de împrumutul bancar, atunci când suntem în boom economic, când suntem în plină expansiune a afacerii. De multe ori, din dorința de creștere rapidă a businessului, nu suntem atenți la cheltuielile bancare aferente împrumuturilor, pentru că trendul ascendent pe care îl traversăm, în perioadele bune ale economiei, ne permit să acoperim aceste cheltuieli cu lejeritate.
Totodată, băncile au tendința să-și asigure împrumuturile acordate prin gajarea activelor împrumutatului cu un procent cât mai mare din valoarea împrumutată.
Problema apare în momentul contractării volumului afacerii. În acel moment, o dobândă, un comision și o rată mare care trebuie plătite lunar ar putea afecta major fluxul de numerar redus al companiei.
Prin urmare, ar trebui ca nivelul îndatorării bancare să fie ținut sub control și să nu permitem o îndatorare exagerată a companiei, motivul principal fiind că băncile nu vor fi dispuse să împartă riscul businessului nostru, ci ele își vor urmări graficul de rambursare.
În perioada de boom, graficul de rambursare era ușor de respectat, însă, în criză ne poate pune probleme de lichiditate. În plus, în cazul în care compania intră în incapacitate de plata, banca va caută să își minimizeze expunerea și va trece în posesia ei activele companiei aduse drept garanții prin contractul de împrumut.
Urmărirea bugetară: veniturile actuale sunt apropiate de cele bugetate?
Fiecare companie ar trebui să își realizeze propriul buget, care să reflecte obiectivele pe care își propune să le atingă. Este vorba de o viziune și un buget pe o perioadă de cel puțin un an. Folosind acest instrument, compania poate compara, lunar, cifrele realizate cu de cele bugetate care duc la îndeplinirea obiectivului.
Ajutorul vine din comparația Actual Versus Buget, deoarece putem observa, în timp util, dacă veniturile actuale nu se ridică la nivelul celor bugetate sau dacă înregistrăm depășiri de cheltuieli, care și ele ne pot duce la îndepărtarea de la obiectivul propus.
Astfel, folosim bugetul ca pe o unealtă care să ne măsoare performanța, să ne alarmeze, atunci când înregistrăm devieri negative. Este, dacă vreți, un barometru pentru verificarea performanței companiei și un ceas deșteptător care ne va trezi înainte de intrarea pe o pantă descendentă a activității companiei sau chiar ne va trezi, înainte de o nouă criză.
În concluzie, după cum se poate observa, aceste câteva măsuri propuse mai sus nu sunt diferite de recomandările pe care le-aș face oricărei companii pentru a fi cât mai profitabilă. Recomandarea distinctă pe care o fac este ca antreprenorii să aibă, întotdeauna, un mod de gândire în business care să aibă în vedere că vremurile mai puțin bune vor veni, atunci când ne vom aștepta mai puțin.
Businessurile care vor opera în vremuri bune având o vedere critică asupra viitorului (a nu se înțelege dramatică) sunt businessurile care vor trece cu succes peste o probabilă criză financiară ce va să fie.
O companie solidă este aceea care urmărește realizarea profitului, cu o viziune pe termen lung asupra profitabilității.
