Psiholog Daniel Grecu, psihoterapeut
psihologdanielgrecu.ro
Caracterul este responsabil de modul în care oamenii relaționează, fiind definit ca o pecete care se imprimă în modul de a fi al fiecăruia dintre noi. Dar cum și când se formează?
Caracterul nu este o trăsătură moștenită, ci un construct care se formează, zi de zi, prin interacțiuni, experiențe și, mai ales, prin influența părinților și a celor care au un demers educativ, formator, asupra copilului. Într-o lume în care valorile se schimbă rapid, responsabilitatea de a modela un caracter echilibrat și sănătos revine în mare parte familiei. Însă cum se formează caracterul și ce modele îi pot ghida pe copii să devină adulți încrezători și echilibrați?
Între predispoziție și mediu
Cercetările psihologice arată că formarea caracterului este rezultatul unei combinații între predispozițiile genetice și influențele mediului. Potrivit lui Erik Erikson, dezvoltarea caracterului are loc în mai multe etape, iar în copilărie se pun bazele încrederii, autonomiei și inițiativei. Totodată, teoria învățării sociale a lui Albert Bandura susține că micuții își formează comportamentele prin observare și imitație. Ceea ce văd la părinți și la cei apropiați devine modelul lor de comportament. Dacă părinții gestionează cu calm conflictele, copilul va învăța să reacționeze echilibrat.
Această idee este completată de modelele de formare a caracterului. Ele oferă o înțelegere a modului în care se dezvoltă caracterul Merită luate în calcul pentru inspirația părinților și educatorilor și puse în practică.
Modele de formare a caracterului
1. Modelul Responsabilității
Un copil învață să fie responsabil când i se oferă ocazia să își asume sarcini potrivite vârstei. Implicarea în activități simple, strângerea jucăriilor, hrănirea unui animal de companie, îngrijirea plantelor ornamentale, îl ajută să înțeleagă valoarea contribuției proprii.
2. Modelul empatiei
Empatia se dezvoltă atunci când copilul vede și simte compasiune în jurul său. Validarea emoțiilor și încurajarea exprimării acestora ajută la formarea unui caracter empatic și atent la nevoile altora.
3. Modelul perseverenței
Încurajarea efortului în fața dificultăților învață copilul că obstacolele sunt parte din procesul de învățare. Lauda pentru efort și nu doar pentru rezultat contribuie la formarea unei mentalități de creștere.
4. Modelul echilibrului emoțional
Un copil care învață să-și recunoască și să-și gestioneze emoțiile va deveni un adult echilibrat. Părinții trebuie să-i fie ghizi în procesul de identificare și exprimare sănătoasă a emoțiilor.
5. Modelul balanței caracteriale
Acest model evidențiază necesitatea unui echilibru între atitudinile și trăsăturile pozitive și cele negative ale personalității. Caracterul nu este o sumă de atitudini și trăsături izolate, ci rezultatul armonizării acestora. De exemplu, curajul trebuie echilibrat cu prudența, generozitatea cu discernământul, iar încrederea în sine cu modestia. Practic, putem oferi copilului libertatea de a explora, dar este nevoie să fie setate limite clare pentru siguranța sa precum și a echilibra recompensele cu responsabilitățile asumate.
6. Modelul cercurilor concentrice
Acest model explică organizarea trăsăturilor de caracter în funcție de gradul lor de influență și de stabilitate.
Trăsăturile cardinale formează nucleul personalității și influențează major comportamentele copilului. Sunt trăsături greu de modificat (ex: integritatea, onestitatea).
Trăsăturile centrale sau dominante sunt vizibile în multe situații, dar nu definesc complet personalitatea (ex: sociabilitatea, ambiția).
Trăsăturile secundare sunt specifice anumitor contexte și sunt mai ușor de influențat și schimbat (ex: timiditatea în situații noi).
Părinții pot contribui la dezvoltarea sănătoasă a caracterului ajutând copilul să își transforme anumite trăsături secundare în trăsături centrale sau chiar cardinale, în funcție de valori și contexte.
7. Modelul piramidei caracteriale are la bază afirmația că, trăsăturile care formează caracterul au un mod de organizare și relaționare. Trăsăturile și atitudinile caracteriale se leagă, se înlănțuie și se condiționează între ele formând un adevărat sistem. Ca exemplu, a te autoevalua obiectiv este conectat cu simțul răspunderii personale și modestia, iar acestea cu capacitatea de autocontrol și încrederea în sine. Părinții pot observa trăsăturile predominante ale copilului și pot încuraja dezvoltarea celor pozitive. De altfel, copilul poate fi sprijinit în gestionarea și echilibrarea trăsăturilor mai puțin adaptative cum ar fi perfecționismul și neîncrederea excesivă, rigiditatea mentală, dependența emoțională și egocentrismul.
Rolul părinților, consecvență și implicare
Părinții au un rol crucial în formarea caracterului la copii, iar câteva aspecte sunt esențiale
Consecvența presupune stabilirea unor reguli clare și aplicarea lor cu blândețe și cu fermitate. Copiii au nevoie de predictibilitate pentru a înțelege ce este corect și ce nu.
Implicarea activă presupune să fii prezent emoțional și fizic în viața copilului. Nu doar să fii acolo, ci să asculți cu atenție, să validezi emoțiile și să fii un sprijin constant.
Autenticitatea părinților înseamnă să fii sincer și congruent în ceea ce spui, simți și faci. Un părinte autentic își exprimă deschis valorile, emoțiile și limitele într-un mod sănătos și adaptat vârstei copilului.
Pin participare la ședințe de consiliere psihologică părinții își dezvoltă abilitățile de observare și formare a trăsăturilor predominante ale copilului și pot fi încurajate dezvoltarea celor pozitive.
În concluzie, caracterul nu se formează peste noapte, ci prin fiecare interacțiune zilnică. Modelele propuse arată cât de complex și delicat este acest proces. Un copil crescut într-un mediu stabil, în care părinții sunt consecvenți și implicați, are șanse mai mari să devină un adult echilibrat, empatic și responsabil.
Fiecare moment petrecut alături de copil fiind o oportunitate de a construi o fundație solidă pentru viitorul adult iar prin iubire, răbdare și consecvență, părinții modelează nu doar comportamente, ci și suflete.