FacebookTwitterLinkedIn

Programul derulat de Saatchi & Saatchi urmărește să creeze o punte între tânăra generație cu un potențial extraordinar și angajatorii care caută să găsească în fiecare CV experiență și competențe relevante domeniului.

Mona Opran, COO Saatchi & Saatchi, a declarat: „Într-o lume în care ne confruntăm cu atâtea restricții bugetare, educația ar trebui să fie ultimul domeniu care să aibă de suferit de pe urma acestora. Din păcate, sistemul public de educație nu reușește să le asigure studenților pregătirea practică necesară pentru a-și găsi cu ușurință un loc de muncă. «Weeks of Work» este programul de consiliere profesională prin care Saatchi & Saatchi dorește să ofere tinerilor posibilitatea de a dobândi competențele necesare pe piața muncii, contribuind la formarea pe premise sănătoase a noii generații de profesioniști”.

Până în prezent, 85 de studenți au parcurs programul bucurându-se de o experiență relevantă în domeniu și o mai bună cunoaștere a modului de lucru din agenție. După absolvirea cursurilor, participanții înțeleg mai bine ce oportunități au în carieră și, cu experiența acumulată, au șanse mai mari să își găsească un loc de muncă.

Mara Balaban, masterandă la SNSPA, a aflat despre acest program de pe Facebook și s-a înscris fără ezitare. „Eu am venit pentru că voiam să cunosc alți tineri pasionați de comunicare, ca și mine, dar și persoane care au făcut carieră în acest domeniu. Îmi doream, de asemenea, să văd cum este viața într-o agenție de advertising. Deși eram interesată mai degrabă de PR, am participat cu plăcere la toate cursurile. Oamenii vin direct din birou, îți povestesc despre meseria lor și poți vedea pasiunea cu care vorbesc despre fiecare proiect în parte. Vorbesc din experiență, despre întâmplări adevărate, nu doar teorii. Am cunoscut oameni frumoși, am învățat multe și mi-a făcut plăcere să lucrez la prima campanie din CV-ul meu”, a spus Mara Balaban, care acum, la sfârșitul programului, este internă la PR.

Proiectul, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, este derulat în parteneriat cu Profond Management și Amazing Photos.

Saatchi & Saatchi X Publicitate face parte din grupul Centrade, care oferă servicii complete de comunicare prin companiile pe care le include.