FacebookTwitterLinkedIn

În primele trei luni ale acestui an, cele cinci televiziuni deținute în România de compania americană CME au avut o cotă cumulată de piață de 30% din volumul de publicitate. Pro TV SRL (CME) operează licențele televiziunilor Pro TV, Pro Cinema, Pro 2, Pro X și Pro Gold. Dar această cotă de piață este mai mică cu 1,6 puncte procentuale față de cea din aceeași perioadă a anului trecut.

Procentele au fost calculate pe baza punctelor de audiență pe targetul comercial, livrate de fiecare televiziune/grup, în trimestrul I 2018.

Se constată că Pro 2 (fostul canal Acasă TV) a suferit scăderi importante de audiență pentru reclamele difuzate pe targetul comercial (39,2%), acest lucru influențând negativ cota de piață a grupului. În ciuda faptului că Pro TV este liderul confortabil al pieței TV.

Grupul rival Intact Media, format din televiziunile Antena 1, Antena 3, Antena Stars, Happy Channel și ZU TV, a avut o cotă de piață de 23,6%, în scădere cu 2,3 puncte procentuale față de trimestrul I 2017.

În ciuda acestor scăderi, CME și Intact Media Group ocupă o cotă de piață de 53,5% din volumul total de audiență furnizată pentru reclamele difuzate. Cu alte cuvinte, cele 11 televiziuni reunite în două mari grupuri generează mai mult de jumătate din audiența reclamelor (furnizori de puncte de audiență – GRP’30 pe targetul comercial).

Cealaltă jumătate a pieței este fărâmițată de grupuri românești și străine ale căror cote, în majoritate, se situează în jurul valorii de 1%.