Făcând o documentare pentru actuala ediție ForbesKids, am petrecut cateva ore bune, pe parcursul mai multor saptamani, citind diverse păreri pe forum-uri, site-uri și bloguri care au legătură cu lumea copiilor: ce le interesează pe mame, care sunt așteptările lor, care sunt nemulțumirile și doleanțele. Ceea ce am găsit acolo mi-a clarificat niște lucruri, dar m-a și scufundat într-o ceață densă în ceea ce privește ,,mămicia”, ca să folosesc tot un termen cules din online.
Se spune că o documentare bună – pentru orice – se încheie în momentul în care vezi ca informația începe să se repete, semn că ai cam bătătorit toate căile. În cazul meu, informația a început să se repete alarmant de repede și de ciudat, aceleași mesaje recurente apărând în aproape toate mediile.
Ca o non-mamă care își dorește să devină la un moment dat mamă, dar și cu o perspectivă externă și rațională asupra situației, am tras câteva concluzii detașate, fără patimă, doar cu puțină mirare sinceră. Prima dintre ele fiind că, în România, aproape fiecare mamă se simte un pic mai mamă decât cealaltă, un argument suficient de puternic pentru a se simți datoare să împartă dreptatea în stânga și-n dreapta. Cât despre celelalte trei concluzii, iată-le mai jos:
Concluzia 1 – Femeile care fac cezariană sunt niște iresponsabile leneșe și fricoase, pe care nu le interesează binele copilului, ci doar să arate ele bine și să nu le doară.
Zău, cam asta ar fi singura concluzie adunată, pe bucăți, din toate aceste surse. Și, punându-mă în locul ,,leneșelor fricoase”, m-am raportat la situația mea: rezist admirabil la durere, n-am nicio problemă cu ea, dar – din păcate pentru mine – am o miopie de aproape -6 care mă va împiedica, la momentul potrivit, să nasc normal, pentru că risc o dezlipire de retină. Nu, nu sunt o mamă-eroină care merge pe ideea ,,Nu contează ce se întâmplă cu mine, să-i fie copilului bine“. Mi se pare că binele copilului constă în primul rând într-o mamă sănătoasă, care să-l poată îngriji și iubi. Sacrificiile de sine ajung să fie, în cele din urmă, gesturi care vor fi imputate copilului într-un fel sau altul, pe principiul ,,M-am sacrificat pentru tine!”, ,,Am renunțat la tinerețea/frumusețea/sănătatea mea ca să te fac pe tine”, ceea ce mi se pare mai rău decât orice epidurală sau cezariană.
Că sunt femei care au ales cezariana fără a avea mari probleme de sănătate este o realitate, dar asta nu justifică adevăratul stigmat al acestei proceduri și sumedenia de grozăvii pe care mamele ,,adevărate“ le aruncă la adresa celorlalte: că va ieși copilul autist, că va fi un inadaptat, că va suferi de carențe, că va avea probleme de relaționare, că va fi mai puțin inteligent, mai puțin precoce, mai puțin devreme-acasă.
Cu riscul de a-mi atrage oprobiul public, într-un secol în care îți poți alege religia, orientarea sexuală, politică și de orice fel, mi se pare stupid să nu poți alege ce faci cu corpul tău. Da, poate sunt femei care au o frică îngrozitoare de nașterea naturală. Ar fi poate mai bine să trăiască într-un stres perpetuu, care ar ajunge în cele din urmă să afecteze copilul, sau pur și simplu să aleagă calea mai ușoară? Le face asta niște lașe? Nu, poate unele sunt pur și simplu mai slabe, mai temătoare. Dar e dreptul lor să aleagă. Da, dreptul lor.
Cât despre principiul ,,așa e dat să nască femeia, natural“, să nu uităm cam care era mortalitatea infantilă (să nu mai zic de mortalitatea în rândul mamelor) acum două sute de ani și, la fel, să nu uităm că și în zilele noastre există o mulțime de complicații și de probleme de sănătate. Poate chiar mai mult, din pricina stresului, a poluării și a tuturor factorilor potrivnici de mediu. Cine nu pricepe, nu trebuie să judece.
Și, în ultimă instanță, situația e simplă: ești o mamă care a putut să nască natural? Ai avut posibilitatea, curajul, cum vrei să-i spui, iar bebelușul tău este sănătos și frumos? Fă slavă Cerului, bucură-te… și lasă-le pe alte femei să-și trăiască propria experiență. Nu ești în pielea lor și n-o să fii niciodată, iar dacă tu ești bine, de ce simți nevoia să arăți cu degetul către altele?
Concluzia nr. 2: Femeile care nu alăptează nu sunt mame adevărate
Reality-check: există femei care nu pot alăpta. Există femei care urmează tratamente care nu le permit să-și folosească laptele, pentru că ar fi doldora de chimicale. Înseamnă că nu sunt mame?
Poți alăpta un copil până la 18 ani, dacă nu-i oferi iubire și nu-l înveți abc-ul vieții, tot degeaba. Ridicarea la rang de glorie a alăptării și decretarea că o mamă care nu alăptează e o mamă denaturată, interesată doar de binele ei (chiar am citit asta de mai multe ori, din păcate) nu este, în viziunea mea, decât o dovadă de răutate gratuită și de complex de superioritate galopant. Iar dacă se întâmplă ca mama respectivă să aibă și o viață separată de copil și să-și dorească să meargă din când în când o oră la manichiură, la masaj sau la orice altă activitate care s-o țină frumoasă și sănătoasă la cap în primele luni de viață ale celui mic, atunci verdictul este și mai clar: nu e mamă adevărată. Pe modelul: ,,Dar ce ți-a trebuit să faci aia sau aia sau aia, când tu ai copil mic acasă?”.
Concluzia nr.3: Orice părere este mai valoroasă decât a medicului
Băiatul de la magazinul de produse bio a zis că – dacă mănânci 10 legături de pătrunjel pe zi – nu mai e nevoie să iei niciun supliment? A apărut o nouă carte pe Amazon.com, care spune că rădăcina de ferigă suplinește proteina animală? Ai citit pe un blog că nu e bine să-ți faci nicio ecografie, fiindcă ceva absolut îngrozitor se va întâmpla copilului? Sigur toți cei de mai sus au mai multă dreptate decât medicii, care au devenit un fel de ,,forță a răului“.
Din zece opinii sau bloguri ale mamelor, aproape 9 sunt anti-sistem medical, pe principiul ,,doctorul recomanda doar pentru bani“, ,,pe doctor nu-l interesează copilul“, ,,doctorul habar n-are”. Nu mă înțelegeți greșit, am avut parte de doctori execrabili, care mi-au făcut mai mult rău decât bine. Dar, la fel de bine, am cunoscut și arhitecți cărora nu le-aș încredința nici construcția cotețului din curte, avocați în care n-aș avea încredere nici până la colțul străzii și taximetriști, florari, librari sau grădinari groaznici. Asta înseamnă că toate aceste bresle sunt formate din niște incompetenți? Nu.
De la sancționarea mercantilismului anumitor medici până la decretarea că medicina este sursa tuturor relelor e cale lungă (o tendință promovată mai ales de curentul raw-vegan, care merge pe principiul că totul se poate trata cu sucul potrivit). Și nu, nu spun să urmezi spusele medicului ca pe Biblie, doar să fii responsabilă în alegeri, în contextul în care, în ultimii ani, a apărut tot mai mult tendința de a nega toate avansurile științei, mizând pe o reîntoarcere la ,,basics” înțeleasă greșit.
Da, trebuie să trecem totul prin filtrul minții, dar nu putem pleca de la ideea că toți cei care au făcut invenții în medicină și știință au fost niște forțe ale răului care au vrut să subjuge lumea, alminteri o dăm în teoria conspirației. Și, indiferent dacă am născut natural sau nu, dacă alăptăm sau înțărcăm, niciun copil nu merită să crească cu o mamă care nu vede decât într-o singură direcție și pentru care toate celelalte căi reprezintă pierzania.
Un copil sănătos, frumos și fericit nu are nevoie de o super-mamă care să se bată cu lumea pentru el și să se ia de guler cu oricine are o părere diferită de a ei, ci de o mamă care să-l iubească și să-l învețe, printre altele, cât de prețioasă este toleranța. Atunci când va fi mare va conta prea puțin dacă femeia care i-a dat viață a ,,păcătuit” și cu un biberon de lapte praf într-o noapte în care el plângea de mama-focului, în schimb va conta caracterul, vor conta principiile însușite (și văzute) acasă și, mai ales, va conta înțelepciunea de a înțelege că – atât timp cât nu face rău celor din jur – fiecare are dreptul să respire, să trăiască și să aleagă exact așa cum simte.
Îmi doresc ca în momentul în care voi avea un copil să pot fi o mamă bună. Cu el, dar și cu restul lumii, cu fiecare om și fiecare mamă sau non-mamă care-mi iese în cale. Nu poți cunoaște niciodată povestea întreagă a cuiva, nu poți trăi în locul lui și nici nu poți proiecta asupra lui opțiunile strict personale. Și, mai ales, nu poți să știi niciodată dacă acel om nu duce, cumva, o luptă infinit mai grea decât tine.