Și apoi, dintr-o dată, sub duș, la masă, la cinematograf, la o nuntă sau pe stradă, când te dai jos din mașină și vezi un ziar pe o tarabă, ideea te va lovi. Brusc și fără avertizare. Va veni și tu o vei recunoaște ca fiind o idee tare pentru proiectul tău.
Sub influența unui stimul oarecare, vei face legătura între o întâmplare din trecutul tău și un lucru din categoria pe care lucrai.
Experința personală mi-a dovedit că teoria lui Young este super adevărată. Din păcate, în ultimii ani, șansele profesionistului român din agenție să ducă o viață bogată, să petreacă timp de calitate încercând să înțeleagă categoria și apoi să combine experiențele, sunt minime. Să mai și facă pasul înapoi, pentru a se rupe de proiect pentru câteva zile, este practic o utopie.
Clienții care explică natural, fără să clipească măcar, că știu că oamenii din agenții lucrează până seara târziu și în weekend așa că nu înțeleg de ce nu s-ar putea da propuneri într-un timp foarte scurt nu fac decât să le diminueze dramatic șansa de a trăi o viață bogată.
Au fost introduse și în contracte termene incredibil de scurte care impun seri lungi în agenție pentru o minimă șansă de a oferi ceva decent pentru clienți. Procurementul care negociază costul proiectelor pe ore efective de muncă petrecute pentru a livra un anumit material reușește să reducă dramatic inițiativele dedicate înțelegerii categoriei, a specificităților publicului-țintă.
Planificarea îndoielnică a proiectelor, combinată cu birocrația din ce în ce mai mare din organizații, fac ca de multe ori timpul dedicat feedback-ului să fie semnificativ mai mare decât timpul alocat gândirii și elimină practic șansa pasului înapoi atât de necesar în „scoaterea” ideilor mișto.
Platitudinea și clișeizarea feedback-ului fac ca elanul publicitarului român de a căuta soluții, combinații proaspete, să fie minim.
Orice om care a lucrat pe mai multe piețe știe că publicitarul român face parte din grupul celor mai talentați din lume și lucrul acesta nu s-a schimbat în ultimii ani. I-au fost însă aproape eliminate condițiile de bază pentru a veni cu idei foarte bune.