Toaleta este necesară în incinta hypermarketului
Toaleta se regăsește de asemenea în incinta hypermarketului și este foarte bine semnalizată. Este important ca aceasta să nu se afle după linia caselor sau în galeria comercială, ci cât mai aproape de locul în care se găsesc cumpărătorii.
Casele de marcat trebuie să fie toate deschise
Este necesară existența multor case, iar toate acestea ocupate de casieri, pentru a fi eliminată astfel problema cozilor. Clienții doresc ca angajații să fie amabili, iar atmosfera caldă și primitoare. În timp ce consultanții sunt așteptați spre a oferi sfaturi la raft, din partea casierilor, vizitatorii hypermarketurilor așteaptă să le fie verificat gradul de satisfacție în legatură cu experiența avută.
În drumul său, cumpărătorul nu dorește să fie deranjat sau să-i deranjeze pe alții. De aceea, spațiul dintre rafturi trebuie lărgit, pentru ca 2 persoane aflate simultan cu cărucioare la rafturi paralele, să nu blocheze trecerea unui al treilea cărucior. Cabina de probă nu trebuie să lipsească, în timp ce curățenia de la raionul legume-fructe este elementul asupra căruia majoritatea clienților atrag atenția. Biroul de informații, amplasat în apropierea ieșirii, trebuie să ofere cumpărătorilor orice tip de informații, precum și facturi fiscale pentru cumpărăturile efectuate.
Studiul calitativ a fost realizat de Exact Cercetare și Consultanță prin intermediul a 4 sesiuni de workshop LEGO SERIOUS PLAY, cu participanți cu vârste cuprinse între 18-39 de ani.
Analiza a fost realizată în intervalul 13-17 octombrie 2014 și au fost utilizate kit-uri LEGO SERIOUS PLAY, ce permit explorarea subconștientului, prin facilitarea exprimării părerilor prin intermediul jocului.
