Să ții un discurs bun e ca și cum ai face o ciorbă bună, cu toate ingredientele necesare.
Ah, stai, eu nu știu să fac ciorbă!
Dar când eram în liceu îmi plăcea să fac dulceață de nuci verzi. Cum o făceam? Îmi spusese cineva, îmi notasem rețeta și urmam toți pașii. Era greu, mai ales că dura câteva zile. Dar bucuria pe care o aveam văzând cât de mult apreciau cei din jur ce făceam, cum dulceața dispărea într-o săptămână, făcea ca munca să fie o bucurie. Rețeta mea era însă esențială.
Să înveți să ții un discurs ca la carte, aș spune că presupune să urmezi niște pași, așa cum indică și rețeta mea.
Sunt mai multe ingrediente pentru un discurs bun. Unul dintre ele este structura.
Știți despre regula celor trei puncte? Ați auzit cu siguranță următoarele sintagme:
Veni, vidi, vici
Cei trei muschetari
Cei trei purceluși
Liberté, égalité, fraternité
Trei crai de la răsărit
Împăratul avea trei fete
Început, cuprins, încheiere
Regula celor trei puncte este esențială în vorbirea în public. Trei este un număr magic în retorică. Te ajută să pari mai convingător, credibil, dar și să îți organizezi ideile.
De mii de ani, de pe vremea filozofilor greci antici, argumentația bazată pe trei puncte a dominat discursul public educat. Publicul își va aminti un discurs organizat în trei părți și va fi simplu să urmărească un flux al ideilor clar, concis, la obiect. Dacă vei ține un discurs bazat pe șapte-opt puncte sau mai multe, riscul să pierzi interesul și atenția audienței este major.
Dacă vrei să susții un punct de vedere și să fii convingător, e bine să ai trei argumente. Unul singur va fi ușor de demontat. Gândește-te la o poziție, la o argumentație, la un discurs, ca la un obiect care are nevoie de ceva stabil pe care să se susțină. Structura minimum stabilă, ne spune fizica, este cea formată din trei picioare: trepiedul.
Iată câteva modalități de structurare a mesajului în trei puncte:
Cronologic: în trecut, în prezent, în viitor; la început/acum/peste 20 de ani.
Geografic: în trafic, la birou, acasă (sau, cum spun francezii, metro, boulot, dodo); în România, în Franța, în SUA.
Protagoniști sau actori implicați într-un proces: angajați, clienți, furnizori.
aspecte: social, economic, politic.
De la specific la general (sau invers): impactul asupra unui individ/al unui grup/al unei societăți.
Structura însă nu este suficientă.
Înainte de a-ți formula ce vei spune, e bine să te gândești la audiența ta și la mediul în care vei vorbi. Va fi în sală sau online? Ce fel de oameni vei avea în sală, fie ea virtuală sau fizică? Dacă va fi în persoană, cât de mare e sala și câte persoane sunt așteptate? Este o sală de conferințe? Vor sta la mese oamenii? Cât timp vei avea la dispoziție? Ce știu despre tine și subiectul tău? Care crezi că ar fi așteptările lor? Care ar fi preocupările, obiecțiile lor legate de subiectul prezentat?
Analiza audienței ajută pentru o bună adaptare a discursului și a stilului.
Un alt aspect important este ce faci cu corpul tău acolo, în fața oamenilor.
Mă refer la voce, poziția corpului, gesturi, privire, mișcările mâinilor, ale picioarelor. Care dintre acestea crezi că ar fi cea mai importantă? Toate, desigur, dar vocea e prima: dacă nu te aude lumea din sală, dacă vorbești prea încet, prea monoton (cum o făcea un prezentator TV acum ceva ani), pierzi audiența. Dacă strigi ca să te faci auzit, riști să pari isteric și să enervezi publicul. Nu toată lumea are voce bună, puternică. Dacă te cunoști bine și știi că vocea ta nu este una puternică, cere să ai microfon. Este mult mai bine pentru toată lumea: tu vorbești cum te simți bine, ceilalți te aud, te percep ca fiind autentic, nu riști să zgârii nicio ureche.
Cât despre postură: înainte de a vorbi, fă câteva exerciții.
Adu-ți umerii în față, pe rând, apoi du-i înapoi. Îndreaptă-ți spatele. Nu vrei să intri pe scenă în poziția ghiocelului.
Apoi puțină mișcare pe scenă sau în față este recomandată, însă dacă te miști prea mult, prea repede, riști să amețești audiența. Desigur, acest aspect depinde și de lungimea discursului.
Mâinile e bine să urmeze ideile, nu neapărat să țină pantalonii sau să stea încrucișate. Gesturile sunt recomandate, amplitudinea lor iarăși depinde de sală, ceea ce spunem.
Ajută să ne uităm la cei cu care vorbim. Să alegem câteva persoane care par binevoitoare și să facem contact vizual cu ele. În orice sală vor fi oameni care ne vor plăcea, alții care sunt neutri și câțiva care nu ne vor plăcea. Recomand să nu susținem privirea acestora din urmă, nu ajută deloc. Nu le vom schimba părerea, nu ne vor încuraja, dimpotrivă.
Ajută, de asemenea, să facem un efort conștient de a ne concentra pe ce facem atunci. Așa cum la telefonul smart avem deschise multe aplicații în paralel (am 40-50 de aplicații mereu deschise), la fel se întâmplă și cu subiectele care sunt deschise în mintea noastră în același timp. Concentrarea pe subiectul la care facem referire, pe audiența din sală, este critică. Punem pauză celorlalte subiecte pentru a explora împreună cu cei din sală unul singur.
Această concentrare pe audiență și un singur subiect ajută și la îmblânzirea anxietății de multe ori inerentă prezenței în fața publicului.
Poate că te gândești și la întrebările pe care ar putea să le pună cei din audiență și îți e teamă că te-ar prinde nepregătit. Recomand să te gândești dinainte la ce ar putea întreba și, atunci când termini, chiar să spui: „înainte de a răspunde întrebărilor dvs., poate că v-ați gândit la…” și adaugi aici o posibilă întrebare. Această tehnică dă timp audienței să se gândească, anticipează o posibilă curiozitate și face tranziția mai ușoară între speech și momentul ulterior.
Și, să nu uit, mai e ceva: bucuria de a prezenta o idee, de a vorbi cu oamenii, zâmbetul, curiozitatea de a-i vedea, cunoaște pe ceilalți.
Avem aici acel ingredient secret, acea picătură de sare ce dă gust oricărui preparat, chiar și dulciurilor.
Nu în ultimul rând, nu uita ce spuneau latinii: „Repetitio est mater studiorum”. Iar ei știau ce știau, când vine vorba de retorică.