FacebookTwitterLinkedIn

CTP Group a ajuns la o cotă de piață de 25% în Cehia, România, Ungaria și Slovacia, după ce a securizat aproape o treime din noile contracte de închiriere. Veniturile nete din chirii în primul semestru au crescut cu 17%, la 160,3 milioane euro, de la 136,5 milioane euro în prima jumătate a anului 2020, datorită creșterii portofoliului de suprafețe închiriate. Compania a anunțat, de asemenea, că va oferi dividende interimare în 2021 în valoare de 0,17 Euro/acțiune, reprezentând o rată de plată de 75%.

„Cererea pe piețele în care suntem prezenți este în continuă creștere. (…) Mai mult decât atât, rata de ocupare la nivelul pieței este la un minim istoric, iar relațiile noastre puternice cu clienții au condus la rate ridicate de retenție, chiria noastră anualizată crescând cu 4% trimestrial, la 380 de milioane de euro. Anul acesta am avut rezultate foarte bune după listarea la bursă, am accelerat semnificativ extinderea proprietăților noastre, am deschis o nouă piață, Olanda, și ne-am dezvoltat prezența în Austria, Bulgaria și Polonia”, a declarat Remon Vos, CEO-ul Grupului.

Compania a înregistrat o creștere a suprafețelor deținute la 14,7 milioane mp la sfârșitul T2, de la 13,0 milioane mp la sfârșitul T1 2021. Randamentul per cost (Yield-on-Cost) al dezvoltărilor a crescut la 11.8%  (T1 2021: 11.5%), chiar dacă costurile de construcție au crescut în această perioadă, care a fost marcată și de lipsa materialelor de construcție.

Valoarea activelor deținute se ridică la 6,4 miliarde euro la sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului 2021, în creștere cu 5,3 % față de 6,1 miliarde euro la 31 martie 2021.

Veniturile anuale din chirii în al doilea trimestru au crescut la 380 de milioane euro, de la 366 de milioane euro la 31 martie 2021, o creștere trimestrială de 4 %. Activitatea totală de leasing a crescut la 613.000 m² în prima jumătate a anului 2021, în creștere cu 30% față de prima jumătate a anului 2020. CTP Group a finalizat în trimestrul al doilea o emisiune de obligațiuni verzi în valoare de 1 miliard euro (două tranșe) pentru refinanțarea facilității bancare, iar costul datoriei a scăzut la 1,22% la 30 iunie 2021, de la 1,6% la 31 martie 2021.

“Continuăm să vedem o creștere puternică a profitabilității determinată de creșterea chiriilor, în timp ce profitabilitatea noilor dezvoltări imobiliare continuă să depășească ținta planificată de >10% Y-o-C. Am realizat un profit excelent de 188,3 milioane EUR, fără a avea nicio reevaluare a portofoliului nostru de investiții, ceea ce subliniază forța modelului nostru de afaceri”, a declarat Richard Wilkinson, CFO CTP Group.

Compania și-a propus ca până în 2023 să își extindă portofoliul de proprietăți până la 10 milioane mp.

De la sfârșitul lunii martie a acestui an, CTP este listată pe EURONEXT Amsterdam. În urma ofertei, capitalul social total emis și existent este format din 397.017.000 de acțiuni, ceea ce implică o capitalizare de piață de 5,6 miliarde de euro. Pretul ofertei a fost stabilit la 14 euro pe acțiune.