FacebookTwitterLinkedIn

Au fost depuse peste 1.000 de cereri pentru eficientizarea energetică și asigurarea siguranței seismice a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice, a anunțat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Din bugetul total de peste 2,8 miliarde de euro, mai sunt disponibile doar 974 milioane, două treimi din fonduri fiind accesate deja, a adăugat acesta. Fondurile disponibile pentru județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Galați, Maramureș, Satu-Mare și Tulcea au fost accesate aproape în totalitate, a mai precizat ministrul dezvoltării.

Pentru renovarea energetică a clădirilor publice și a clădirilor rezidențiale multifamiliale, autoritățile publice locale mai pot depune cereri de finanțare până la data de 30 mai sau până la epuizarea bugetului rămas.

Cele mai multe cereri (500) au fost depuse pentru renovarea energetică moderată a clădirilor publice, în timp ce 334 de cereri au fost depuse pentru clădiri rezidențiale multifamiliale.