Lumea se confruntă cu riscul unei involuții majore în sănătatea publică globală, avertizează Bill Gates, într-un discurs susținut la Summitul Global „Health & Prosperity through Immunisation” de la Bruxelles, publicat pe LinkedIn.
Potrivit cofondatorului Fundației Gates, 2025 ar putea deveni primul an, de la începutul secolului, în care numărul deceselor în rândul copiilor sub cinci ani va crește, inversând un trend de două decenii de progrese susținute prin vaccinare.
Principala cauză identificată: reducerile masive ale fondurilor destinate sănătății globale, inclusiv tăieri ale contribuțiilor către Gavi, alianța internațională pentru vaccinuri, înființată cu sprijinul Fundației Gates în anul 2000. Din cauza acestor tăieri, Gavi riscă să nu poată finanța următorul ciclu de cinci ani, ceea ce va afecta capacitatea de livrare a vaccinurilor esențiale în țările cu venituri mici și medii.
„Este pentru mine cel mai periculos moment din ultimii 25 de ani. Este real pericolul ca un copil care ar putea fi salvat cu o doză de vaccin de 30 de cenți să nu mai primească acea șansă”, a spus Gates. El a avertizat că sistemele medicale primare sunt afectate nu doar de lipsa vaccinurilor, ci și de subfinanțarea generalizată a infrastructurii de sănătate.
Gates a subliniat că în ultimii 25 de ani, Gavi a contribuit la vaccinarea a peste un miliard de copii, salvând peste 19 milioane de vieți, la un cost estimat de 22 miliarde de dolari – aproximativ 1.000 de dolari per viață salvată. Prin parteneriatele Gavi, multe țări au reușit să își dezvolte propriile programe de vaccinare. Un exemplu citat este Indonezia, care după ani de sprijin Gavi a devenit între timp donator.
În același timp, Gates a prezentat cazul vaccinului HPV, care previne peste 90% din cazurile de cancer de col uterin. După ce OMS a aprobat în 2022 schema de o singură doză, peste 75 de țări au adoptat formatul, inclusiv Nigeria, care a reușit să vaccineze peste 12 milioane de fete într-un singur an.
Warren Buffett donează 6 miliarde dolari – cea mai mare contribuție anuală de până acum
Într-o mișcare complementară apelului făcut de Gates, miliardarul Warren Buffett a anunțat vineri o donație record de 6 miliarde de dolari în acțiuni Berkshire Hathaway către Fundația Gates și alte patru organizații caritabile. Potrivit Reuters, 9,43 milioane de acțiuni au fost direcționate către Fundația Gates, iar restul au fost distribuite către fundațiile familiei Buffett.
Buffett și-a reiterat angajamentul față de cauzele filantropice globale, ridicând totalul contribuțiilor sale la peste 60 de miliarde de dolari. Gestul vine într-un context în care tăierile bugetare din SUA și Europa au dus la o reducere estimată de 30 de miliarde de dolari a fondurilor globale de asistență pentru dezvoltare doar în 2025.
„Aceasta este o criză de sănătate globală reală. Dacă nu o gestionăm acum, costurile umane vor fi imense,” a avertizat Gates. Totuși, el s-a arătat optimist pe termen lung, mizând pe inovații medicale aflate în dezvoltare – vaccinuri mai ieftine, tehnologii noi și progrese în eradicarea bolilor precum poliomielita și malaria.
Fundația Gates a anunțat cu această ocazie o contribuție de 1,6 miliarde de dolari pentru următorii cinci ani către Gavi, în încercarea de a asigura continuitatea vaccinărilor de bază în țările vulnerabile.
„Așa cum spunea Nelson Mandela: «Nu există o revelație mai clară a sufletului unei societăți decât felul în care își tratează copiii». Alegerea e a noastră. Putem opri regresul sau putem lăsa milioane de copii fără apărare”, a conchis Gates.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.