FacebookTwitterLinkedIn

Vacanță pentru business

Comerțul nu doarme și nu are pauze. Are, însă, perioade de vârf, precum Black Friday, Cyber Monday sau Crăciun, iar pentru toate acestea, și altele, retailerii deja sunt “în focuri” și pregătiri intense. VTEX sprijină activ întreaga industrie de (e)commerce la nivel global, deci, pentru noi, nu există pauze în activitate.

Certitudini și predictibilitate

Pandemia COVID-19 a dus fără doar și poate, la accelerarea și consolidarea comerțului online. Mulți jucători care activau până în 2020 pur offline s-au văzut nevoiți să îmbrățișeze digitalul și să își deschidă sau să consolideze canale de vânzare online. Un exemplu concret, local, este Peeraj, care, alături de VTEX, a lansat Distinctive.ro. Certitudinea se vede cu ochiul liber – nu mai există “comerț online”, acum există doar “comerț”, viitorul este omnichannel, digitalizat, modern. Ecommerce-ul va continua, deci, să crească.

Îngrijorări

Faptul că unele business-uri încă ezită să investească în digitalizare și instrumente moderne de comerț. Mai degrabă mai devreme decât mai târziu, mulți retaileri vor realiza că, pentru a concura cu succes, ai nevoie de un magazin online bine construit, scalabil, headless și cu o arhitectură modernă în spate. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Planuri de business

Să continuăm ce am început deja în România și în regiune, accelerat – angajarea de experți în comerț cu ajutorul cărora vom sprijini clienții actuali și cei viitori. Vom continua să educăm întreaga piață de (e)commerce, să construim și să implementăm cele mai moderne arhitecturi din spatele magazinelor.

Vacanță în țară sau străinătate

Da, voi pleca în concedii, atât în România cât și peste hotare. Pasionat fiind de sailing, mă veți putea găsi undeva, în larg, “la cârma” unei barci. Tehnologia din prezent îmi va permite, însă, să rămân aproape constant în contact cu colegii, partenerii și clienții, chiar și în acele momente.