Datele interne ale MedLife arată că în 2025 au fost efectuate peste 1,3 milioane de teste pentru determinarea colesterolului, în creștere cu aproximativ 15% față de anul precedent. Tot în 2025, pacienții au realizat aproape 500.000 de teste pentru trigliceride, un avans de peste 10% comparativ cu 2024.
Aceste tipuri de analize, esențiale pentru depistarea timpurie a afecțiunilor cardiovasculare, alături de testele de glicemie și evaluările funcției hepatice, renale sau hormonale, s-au aflat printre cele mai accesate servicii de laborator din rețeaua MedLife.
Tendința este în linie cu raportul european State of Health in the EU – Romania Country Health Profile 2025, care confirmă că bolile cardiovasculare rămân principala cauză de mortalitate în România, reprezentând 56% din totalul deceselor. Cancerul se situează pe locul al doilea, cu 17%, urmat de bolile respiratorii și digestive.
Impactul este major și la nivelul morbidității: aproape 2,4 milioane de români trăiau cu o boală cardiovasculară în 2021, iar peste 275.000 de cazuri noi au fost diagnosticate în acel an. În același timp, speranța de viață, deși a urcat la 76,6 ani în 2024, rămâne cu 5,1 ani sub media UE, iar România continuă să înregistreze una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate evitabilă din Uniune.
Într-un context în care aproape trei sferturi dintre decesele din România sunt cauzate de boli cardiovasculare și cancer, datele rețelei medicale indică o orientare a pacienților către screening, prevenție și evaluare periodică.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.