FacebookTwitterLinkedIn

CreditAmanet a înregistrat în primul semestru afaceri de 33,5 milioane de lei, în creștere cu 37% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Potrivit companiei, bijuteriile de aur și produsele electronice sunt cele mai amanetate bunuri.

”Dezvoltarea dinamică, spectaculoasă din ultimii ani este rezultatul viziunii de business a CreditAmanet și mă refer, în primul rând, la modul cum se racordează la tendințele inovatoare din domeniu (și uneori chiar le anticipează) și la investițiile în echipă”, spune Cosmin Popovici, CEO al CreditAmanet.

În perioadă analizată, profitul companiei a ajuns la 3,6 milioane de lei, în creștere cu 33%.

Compania are trei linii de business, respectiv amanet, schimb valutar și comerț cu bunuri mobile.

În privința creditelor tip amanet, valorea medie a tichetului de împrumut a fost în prima jumătate a acestui an de 1.000 lei.

Pe o piață care crește anual cu 25%, în care aurul constituie o componentă semnificativă, dar și segmentul electronice rămâne foarte bine cotat, CreditAmanet vizează dublarea cifrei de afaceri pentru următorii doi ani.

În 2021, afacerile companiei au fost de 61,8 milioane de lei.

CreditAmanet are 130 de angajați la nivel național și peste două milioane de clienți. Compania intenționează să dezvolte și servicii de amanet online.