FacebookTwitterLinkedIn

În Europa, problemele de mobilitate militară sunt vaste, de la infrastructura precară din unele state, până la o birocraţie complicată, fiind necesare prea multe documente şi prea multe verificări pentru transferul de arme dintr-o ţară în alta.

În acest context, oficialii UE se gândesc intens la crearea unui „schengen militar” al spațiului intracomunitar. Mai mult, reprezentanții Comisiei Europene au dezvăluit un set de măsuri care ar trebui să îmbunătăţească semnificativ mobilitatea militară în întreaga Europă.

Dezvăluirile vin după ce zilele trecute, Financial Times a scris că Alianţei Nord-Atlantice i-ar lua 45 de zile pentru a muta din vestul Europei în est echipamente grele şi trupe aliate.

Așadar, The Guardian notează că ar fi fost identificate 500 de poduri, tuneluri, drumuri, porturi şi aeroporturi ce trebuie consolidate sau adaptate pentru a face faţă traficului militar intens, cu un cost de aproximativ 100 de miliarde de euro.

Potrivit oficialilor UE, măsurile vor crea o zonă de mobilitate militară la nivelul UE, unde trupele, echipamentele şi activele militare se pot deplasa rapid şi fără probleme. Simultan, Comisia a prezentat şi o foaie de parcurs care va transforma industria de apărare a UE prin stimularea inovaţiei disruptive şi sprijinirea actorilor emergenţi în domeniul apărării.

„Pentru a permite mişcarea militară cu rapiditate şi la scară largă şi pentru a ne apropia de un „Schengen militar”, măsurile vor:

– Elimina barierele de reglementare, de exemplu, prin stabilirea unei singure proceduri de autorizare pentru deplasarea dispozitivelor militare pentru toate cele 27 de ţări ale UE;

– Crearea unui cadru de urgenţă pentru proceduri rapide şi acces prioritar la infrastructură;

– Îmbunătăţirea gradului de pregătire a infrastructurii de transport, prin modernizarea coridoarelor cheie de mobilitate militară a UE la standarde civile şi militare şi prin identificarea şi protejarea infrastructurii strategice civile/militare cu un nou set de instrumente pentru rezilienţă;

– Combinarea şi partajarea capacităţilor de transport şi logistică;

– Consolidarea guvernanţei şi coordonării;

– Aprofundarea cooperării UE cu NATO şi alţi parteneri.

În acelaşi timp, UE a emis o foaie de parcurs pentru a declanşa inovaţii disruptive – noi tehnologii care schimbă fundamental modul în care se fac lucrurile – şi pentru a moderniza industria de apărare a Europei. Aceasta se bazează pe lecţiile învăţate din războiul din Ucraina, care arată cum tehnologiile de apărare transformă războiul modern, scrie Monitorul Apărării și Securității.

În bugetul pe termen lung propus al UE pentru perioada 2028-2034 este prevăzută o creştere de zece ori a cheltuielilor pentru mobilitatea militară, de 17,6 miliarde de euro, deşi planul general de 2 trilioane de euro se confruntă cu opoziţia multor state membre care speră să reducă cheltuielile.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.